Judecătorul Adrian Podea de la Tribunalul Prahova va fi cercetat în libertate

Curtea de Apel Ploiești a respins propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul judecătorului Petre Adrian Podea. Acesta va fi judecat în stare de libertate.
Iulian Tudor
01 feb. 2013, 16:13
Judecătorul Adrian Podea de la Tribunalul Prahova va fi cercetat în libertate

Direcția Națională Anticorupție va depune recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care se va discuta, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, scrie ziarulprahova.ro. 

Alături de acesta este cercetat George Sorin Florea, asociat şi administrator al societăţii Rusara Prodcom SRL, pentru cumpărare de influenţă, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în decembrie 2012, George Sorin Florea i-ar fi promis judecătorului Petre Adrian Podea că îi dă 3.000 de lei dacă va interveni pe lângă un magistrat de la Judecătoria Ploieşti pentru ca acesta să admită o cerere de eliberare condiţionată formulată de un fost angajat la firmei administrate de Florea, care execută o pedeapsă cu închisoarea.

Ulterior, în mod repetat, judecătorul Podea i-ar fi solicitat magistratului de la Judecătoria Ploieşti să pronunţe o soluţie favorabilă în dosar, spunându-i că George Sorin Florea este dispus să îi dea 2.000 de lei.

Magistratul de la Judecătoria Ploieşti a refuzat propunerea de primire a banilor şi l-a denunţat pe judecătorul Petre Adrian Podea.

În 27 decembrie 2012, Judecătoria Ploieşti a respins cererea de eliberare condiţionată, fixând termen de reiterare patru luni de la data rămânerii definitive, aceasta fiind perioada minimă după care putea fi formulată o nouă solicitare.

Persoana încarcerată a contestat decizia, iar în 31 ianuarie 2013, un complet de la Tribunalul Prahova, condus de judecătorul Podea, a admis parţial recursul, stabilind un termen mai redus de reiterare a cererii de eliberare condiţionată, au precizat procurorii DNA.

Petre Adrian Podea este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti pentru trafic de influenţă.Petre Adrian Podea este cercetat și de Curtea de Apel București, în dosarul în care Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii cere constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii. Conform documentelor depuse de CNSAS, Petre adrian Podea a urmărit un scriitor şi un dizident anticomunist.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai