Opt organizaţii solicită ministrului Culturii să nu semneze avizul pentru mutarea Halei Matache

Opt organizaţii solicită ministrului Culturii, Daniel Barbu, să nu semneze avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice pentru mutarea Halei Matache de pe actualul amplasament din Bucureşti.
Romania TV
01 feb. 2013, 17:50
Opt organizaţii solicită ministrului Culturii să nu semneze avizul pentru mutarea Halei Matache

ActiveWatch, Asociaţia pentru Documentarea şi Protecţia Patrimoniului Pro.Do.Mo, Centrul de Resurse pentru participare publică CeRe, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, ViitorPlus-Asociaţia pentru dezvoltare durabilă, Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie, Asociaţia pentru Tranziţie Urbană şi Grupul pentru Patrimoniu şi Acţiune Civică consideră că decizia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice de joi, prin care Primăria Generală a Municipiului Bucureşti va putea muta Hala Matache, contravine documentelor de urbanism emise, precum şi principiilor dezvoltării durabile şi interesului public.

„Având în vedere controversele din jurul acestui caz, organizaţiile semnatare consideră că procesul prin care s-a ajuns la această decizie a fost lipsit de transparenţă. Pe ordinea de zi a Comisiei nu a figurat discutarea acestui aviz. Mai mult, premergător emiterii avizului, Comisia a dezbătut exclusiv asupra a trei variante de mutare a Halei, fără a lua în calcul opţiunea menţinerii acesteia pe actualul amplasament, aşa cum se prevede în documentaţia de urbanism existentă. Solicităm Ministrului Culturii să dea dovadă de transparenţă şi să demareze o procedură de consultare publică pe această temă. Timp de peste doi ani, coaliţia Platforma pentru Bucureşti a adus argumente pertinente pentru menţinerea Halei pe amplasamentul său actual”, spun organizaţiile semnatare în comunicat.

Organizaţiile reamintesc „angajamentul primarului Sorin Oprescu de a menţine Hala Matache pe poziţia sa actuală, de a o conserva şi, ulterior, restaura (în cadrul conferinţei de presă din 15 iulie 2011)”.

„Deşi au existat avize de construcţie pentru modificarea infrastructurii în perimetrul Halei Matache pe actualul amplasament, Primăria Generală nu a demarat lucrările în zonă. Organizaţiile semnatare consideră că este o dovadă de rea-credinţă din partea primarului general şi solicită Ministrului Culturii să se asigure de respectarea documentaţiei existente şi, în general, a literei şi spiritului legislaţiei în vigoare”, spun organizaţiile.

Acestea consideră că avizul eliberat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice „contravine misiunii instituţiei”. „Apelăm cu încredere la noul ministru, domnul Daniel Barbu, solicitându-i să intervină în această situaţie care atentează la integritatea patrimoniului construit, pe care are, de fapt, menirea să îl protejeze”, mai spun organizaţiile în comunicat.

Pe de altă parte, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că nu a luat încă nicio decizie cu privire la mutarea Halei Matache.

„Vreau să văd şi eu avizul Comisiei, motivarea şi o să iau o decizie după aceea (…) Este un aviz al Comisiei, iar eu trebuie să reacţionez într-un fel sau altul la acesta”, a spus Daniel Barbu.

El a precizat că de doi ani „tot există consultări publice pe această temă”. „Nu ne putem consulta la nesfârşit. O decizie trebuie luată înt-un fel sau în altul. Trebuie să văd avizul Comisiei, cum l-au motivat, o să-i ascult şi pe ei. Mă întâlnesc cu o parte din ei luni”, a spus Barbu.

Întrebat dacă are un punct de vedere personal cu privire la acest subiect, Daniel Barbu a spus: „Nu am absolut niciun punct de vedere. Eu vreau să mă uit cât de bine sunt argumentate diversele poziţii”.

Pe de altă parte, fostul ministru al Culturii, Puiu Haşotti, a declarat pe 29 octombrie 2012, într-o conferinţă de presă, că, din punctul lui de vedere, Hala Matache este „o ruină”, care trebuie mutată şi reconstruită folosindu-se elementele sale originale, astfel încât să nu „impieteze asupra urbanismului şi circulaţiei în Bucureşti”.

Pe 26 octombrie 2012, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus că îi face o curte acerbă ministrului Culturii, Puiu Haşotti, având nevoie de avizul acestuia pentru mutarea Halei Matache, la construirea Diametralei Buzeşti – Berzei.

Întrebat despre Hala Matache, Oprescu a răspuns: „E un subiect drag mie. (…) De trei ani şi jumătate, lipsind sângele în instalaţia unor factori de decizie, am înghiţit numai promisiuni. S-a trecut de comisia tehnică, s-a trecut de comisia Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, avem şi avizul dânşilor, urmează să avem şi avizul Ministerului Culturii”.

„Îi fac o curte accerbă ministrului Culturii pentru a da voie cetăţenilor din zonă să ne luăm jucăriile de acolo, să dăm drumul la primele două părţi ale diametralei Buzeşti – Berzei”, a mai declarat Oprescu.

Primarul a precizat că soluţia rămâne cea anunţată, respectiv a mutării, pentru că nu are alte variante din punct de vedere tehnic. „Nu pot să curbez atâta linia de tramvai, ca să expropriez pe stânga m-ar costa 50 de miioane de euro”, a mai spus edilul.

Primarul general declara, pe 20 septembrie, că trebuie lămurită situaţia cu Hala Matache, pentru că în proiectul magistralei rutiere Buzeşti – Berzei sunt cheltuieli fantastice, precizând că hala va fi mutată „exact cu 37 de metri şi 20 de centimetri mai încolo”, pentru construcţia drumului.

Pentru aceasta, Primăria Capitalei trebuie să aibă însă avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), precum şi pe cel al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), Hala Matache fiind un monument istoric.

„S-a propus o comisie interplanetară care să discute, care n-are niciun fundament legislativ”, a mai spus Oprescu, pe 26 octombrie, după ce a anunţat că a obţinut deja avizul MDRT.

ONG-urile din Platforma pentru Bucureşti care se opun mutării Halei Matache anunţaseră, după o discuţie cu un secretar de stat de la MDRT, pe 24 septembrie, că acest subiect va fi discutat într-o şedinţa comună a Comisiei Tehnice de Urbanism din Ministerul Dezvoltării şi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI) din Ministerul Culturii, în condiţiile în care comisia responsabilă din MDRT nu dăduse încă avizul.

Pe de altă parte, peste 20 de persoane care au protestat, pe 6 octombrie, în apropierea Halei Matache din Capitală faţă de intenţia de mutare a acestei construcţii au fost ridicate de jandarmi şi duse la Secţia 3 Poliţie, unde au primit avertismente, întrucât acţiunea nu era autorizată.

Manifestanţii au mers în grup pe lângă imobil, fără a scanda vreun mesaj, şi au afişat câteva cartoane cu texte precum „Hala Matache e o valoare. Dacă se demolează, e irecuperabilă”, „Hala Matache nu e o clădire, e Bucureştiul!”, „Dacă hala e demolată, noi pierdem bani”, „Respectaţi legea! Organizaţi concurs!”.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll, ora 14:15 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Dispar micii. Situația este catastrofală
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar putea fi motivul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Poliția din București investighează filmările europarlamentarei Diana Șoșoacă din cabina de vot
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy