Femeia care a intrat în comă după o operaţie de mărire a sânilor a murit

Femeie de 28 de ani care a intrat în comă după ce a făcut o operaţie de mărire a sânilor a murit, sâmbătă dimineaţă, la spital, după ce a intrat din nou în stop cardio-respirator. Colegiul Medicilor s-a autosesizat în acest caz şi va efectua o anchetă.
Romania TV
02 feb. 2013, 06:29
Femeia care a intrat în comă după o operaţie de mărire a sânilor a murit

Femeia, în vârstă de 30 de ani, era internată în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde a fost transferată vineri seară de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Tânăra a fost adusă iniţial în stare critică la Spitalul „Sfântul Spiridon”, după ce a fost operată la clinica privată Omini din oraş, medicii acordându-i şanse minime de supravieţuire.

Potrivit medicilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, femeia a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator, iar în pofida intervenţiei medicilor, ea a murit în cursul dimineţii de sâmbătă.

„Medicul legist va fi cel care va spune exact cauza exactă. La noi, i s-a făcut un computer tomograf, dar nu am putut trage o concluzie. Tânăra prezenta un edem cerebral şi a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator. Nu a mai putut fi salvată”, a declarat, sâmbătă, medicul Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Cadavrul tinerei va fi dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru necropsie.

Tânăra a mers la o clinică privată pentru o corecţie a operaţiei de mărire a sânilor, pe care o făcuse în trecut. După ce a ieşit din intervenţia chirurgicală, ea a început să se simtă rău.

Femeia, mamă a şase copii a ajuns în comă la spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, însă medicii nu au putut să o mai salveze.

Dramele provocate de silicoane par însă să nu le sperie pe românce. Ţara noastră ocupă locul 25 într-un top al locurilor unde se fac cele mai multe operaţii estetice. Doar în anul 2011 s-au făcut aproape 9000 de intervenţii chirurgicale de mărire a sânilor.

Potrivit Mediafax, femeia era însărcinată şi are şase copii, iar medicul care a operat-o susţine că a fost o intervenţie de corectare a implanturilor existente, care a decurs bine.

Femeia, în vârstă de 30 de ani, a fost operată la Clinica Omini din Iaşi şi este la a treia intervenţie de acest gen.

Medicul Lucian Popa, cel care a făcut intervenţia chirurgicală, susţine că operaţia a decurs fără probleme.

A fost o intervenţie de corectare a implanturilor puse. Pacienta a fost supravegheată pe timpul nopţii şi nu a fost semnalată nicio problemă Au survenit complicaţii în această dimineaţă (vineri dimineaţă – n.r.), iar din acest motiv am anunţat ambulanţa„, a declarat medicul Lucian Popa.

El susţine că este posibil ca femeia să nu fi respectat indicaţiile post-operatorii, după intervenţiile anterioare de mărire a sânilor.

Medicul Popa afirmă că imediat după implant se recomandă evitarea sarcinii, lucru care nu a fost respectat de către pacientă.  El a mai spus că primele două intervenţii au decurs fără probleme.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Răsturnare de situaţie la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”