Rusia ameninţă Europa cu lansatoarele de rachete multiple moderne de tipul Tornado-G

Cea mai mare paradă naţională din Rusia ar urma să mobilizeze 11.000 de soldaţi şi 131 de vehicule militare.
Filip Stan
04 mai 2022, 17:58
Rusia ameninţă Europa cu lansatoarele de rachete multiple moderne de tipul Tornado-G

Rusia va prezenta unele dintre noile sale arme cu prilejul tradiţionalei parade militare de pe 9 mai, de Ziua Victoriei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Festivităţile au loc în fiecare an pentru a marca victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de Al Doilea Război Mondial şi se obişnuieşte ca Moscova să prezinte cele mai recente exemple de tehnică militară.

„Doomsday”, avionul Apocalipsei lui Putin, a fost văzut deasupra Moscovei. Rusia dă lumii un avertisment nuclear pe 9 Mai
„Pentru prima dată, lansatoarele de rachete multiple moderne de tipul Tornado-G, de calibrul 122 mm şi echipate cu control automat şi sisteme de control al focului vor străbate Piaţa Roşie în coloana motorizată”, a declarat ministrul apărării Serghei Şoigu, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

În total, sunt prevăzute parade militare în 28 de oraşe ruseşti pentru a marca Ziua Victoriei, deşi evenimentul de la Moscova este cel mai important.

Atac sălbatic la Mariupol, se folosesc bombe termobarice. Trupele ruse ar fi reușit să pătrundă în combinatul Azovstal VIDEO
Cea mai mare paradă naţională din Rusia ar urma să mobilizeze 11.000 de soldaţi şi 131 de vehicule militare. În plus, vor participa 77 de elicoptere şi avioane. Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să susţină un discurs.

Kremlinul a anunţat săptămâna trecută că niciun lider străin nu a fost invitat, nici chiar preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin.

Diplomaţi occidentali din Rusia intenţionează de asemenea să nu participe la eveniment din cauza vărsării de sânge din Ucraina, notează dpa.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Care sunt cei mai sănătoși pești de mâncat. Sunt de 10 ori mai ieftini ca somonul, plini de vitamine și se găsesc în toate supermarketurile
Capital.ro
Doliu naţional în România! A murit Nicu Covaci, fondatorul Phoenix
Playtech.ro
Of, Doamne, cât ești de frumoasă. Elena Ionescu, apariție de TOP pe plajă. A arătat TOT
DailyBusiness
SE SCHIMBĂ LEGEA! Obligaţie nouă în grădiniţe şi şcoli, din septembrie
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
A murit Nicu Covaci. Fondatorul trupei Phonix avea 77 de ani
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
BREAKING NEWS | Nicu Covaci a murit după o lună de internare. Spitalul județean Timișoara a făcut primele declarații
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Al doilea caz de infectare cu virusul West Nile, confirmat în România. Un pacient din Mureș a fost internat cu encefalită virală acută
Capital.ro
Statul ia BANII românilor. Legea pe care oamenii nu o acceptă: Va fi total pe dos
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Televiziunea turcă întrerupe transmisia după înfrângerea sportivei Kayra Ozdemir la Jocurile Olimpice
MediaFlux
ARMATA ROMÂNĂ face RECRUTĂRI! Cine sunt cei VIZAȚI
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?