Pe 2 februarie are loc, în fiecare an, Ziua Marmotei (Groundhog Day). Se spune că marmota Phil, care locuieşte în Biblioteca Memorială Punxsutawney, poate să prezică când anume va veni primăvara.
Punxsutawney Phil, cunoscut de americani şi drept „Regele Marmotelor”, a fost trezit sâmbătă dimineaţă la ora 07:28, pentru a face predicţia. Legenda spune că dacă marmota îşi vede umbra, vor mai urma încă şase săptămâni de iarnă. Dacă nu îşi vede umbra, primăvara vine mai devreme.
Îngrijitorii marmotei, care a ajuns la cea de-a 127-a predicţie, spun că ea are dreptate în 100% din cazuri. Statisticile spun, însă, altceva: Phil a prezis circa 99 de ierni lungi şi 15 primăveri timpurii, 9 ani fiind pierduţi din înregistrări. Din aceste predicţii, doar 36% s-au adeverit.
Legenda marmotei prezicătoare datează încă din primele zile ale creştinismului, în Europa, când cerul senin din timpul sărbătorii Lumânărilor (Întâmpinarea Domnului) însemna o iarnă mai lungă. Tradiţia a ajuns în Germania, unde se spunea că dacă va fi soare în această zi, ariciul îşi va vedea umbra şi vor urma şase săptămâni de vreme rea. Când legenda a ajuns în SUA, ariciul s-a transformat în marmotă.
În sălbăticia americană, însă, pe 2 februarie marmotele încă mai hibernează. Phil este o excepţie, întrucât trăieşte în interior, unde este îngrijit de oameni.