Ministrul Sorin Grindeanu anunță investiții masive. În ce stadiu sunt Podul peste Dunăre și Aeroportul Iași

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat vești bune. Ministrul PSD a oferit noi informații despre proiectul de Dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași și despre Podul Brăila.
Filip Stan
11 mai 2022, 22:07
Ministrul Sorin Grindeanu anunță investiții masive. În ce stadiu sunt Podul peste Dunăre și Aeroportul Iași

Regiunea Moldovei va mai recupera din decalajul față de restul regiunilor țării, prin intermediul investițiilor masive de la Iași, susțin guvernanții. Contractul prevede extinderea terminalelor de pasageri și facilitățile de parcare ale aeroportului din Moldova, respectiv reconfigurarea rețelei de drumuri de acces. Valoarea proiectului este de peste 60 de milioane de euro, dintre care 85% reprezintă contribuție din fonduri FEDR, iar 13% contribuție de la fondul de stat. De asemenea, peste 1 milion de euro reprezintă contribuția beneficiarului, R. A. Aeroportul Iași.

Noul terminal de pasageri va avea o suprafață desfășurată de 31.210 mp. Suprafața drumurilor de acces, care vor fi reconfigurate, va ajunge la 21.850 mp.

De asemenea, vor fi construite locuri de parcare pe o suprafață de 4.600 mp. Drumurile și platformele tehnologice care vor fi construite vor ocupa o suprafață de 5.620 mp. Pe o suprafață de 7.550 mp vor fi construite trotuare.

Proiectul trebuie finalizat până în decembrie 2023.

 

Anunțul lui Sorin Grindeanu despre Podul Brăila

 

Miercuri, Sorin Grindeanu a oferit informații și despre stadiul Podului peste Dunăre, unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură rutieră din România ultimilor 30 de ani.

„Am aprobat astăzi în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru dezvoltarea infrastructurii Portului Brăila (danele 26 și 27)!

Pentru derularea acestui proiect a fost realizat un studiu de fezabilitate din care a rezultat că sunt necesare următoarele lucrări:

– construcția unor cheuri verticale tip estacadă, cu o lungime totală de 350 metri liniari pentru danele 26 și 27

– reabilitarea drumului de utilitate publică 4, care asigură accesul la aceste dane

– dezvoltarea și modernizarea rețelelor de curent electric, iluminatului pe dane și pe drumurile de utilitate publică, alimentarea cu apă potabilă a navelor și a consumatorilor portuari, rețelelor de canalizare pluvială.

Valoarea investiției este 126,824 milioane lei (cu TVA) iar fondurile sunt alocate prin POIM 2014-2020 și din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime – S.A. Galați.

Durata de execuție a proiectului este de 19 luni.

În prezent sunt în derulare lucrări de modernizare a danelor 31–38, situate în incinta bazinului portuar (docuri), în valoare de 127,13 milioane lei.

Portul Brăila este unul dintre cele mai mari porturi românești de pe sectorul Dunării cu caracter maritim și este inclus în rețeaua TEN-T globală, însă o mare parte din construcțiile existente sunt mai vechi de 80 de ani.

Acest port are 44 dane (5.069 metri liniari de cheuri de Acostare), din care 27 de dane (în lungime de 3.654 metri liniari) sunt în administrarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime – S.A. Galați (APDM).

Prin Master planul General de Transport al României s-a stabilit că trebuie luate o serie de măsuri pentru funcționarea optimă a portului Brăila:

– modernizarea danelor

– descongestionarea drumurilor și liniilor de cale ferată din port

– reabilitarea drumului de acces din nordul portului

– îmbunătățirea semnalizării

– creșterea gradului de interoperabilitate cu celelalte moduri de transport”, a notat ministrul pe Facebook.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
Se pune stop la plata cash? Legea care se pregătește la nivel național. Ce se va întâmpla cu numerarul?
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți