Bogdan Mocanu a ajuns de urgență la spital după ce a fost atacat cu macete într-un club. Mersese într-un club de pe litoral alături de prieteni să se distreze, dar noaptea s-a transformat într-un coşmar.
Cântăreţul a povestit că a mers să-şi salute nişte prieteni mai vechi aflaţi la o masă, iar după o dispută verbală cu un alt bărbat de la masa respectivă, s-a trezit înconjurat de alţi bărbaţi înarmaţi cu macete.
„Sunt ok, acum sunt ok. Sunt puțin șocat în legătură cu ce s-a întâmplat în seara asta. Pe scurt, sunt obișnuit să salut lume de la cel mai mic la cel mai mare om pe care îl știu și îl întâlnesc în public. Am salutat și eu prieteni, prietene pe care i-am întâlnit în club, iar una dintre prietene s-a întâmplat să fie cu iubitul ei, sau mă rog, niște băieți. Unul dintre ei a încercat o glumă proastă cu mine, eu am cerut explicații, dintr-o dată am văzut patru macete ridicate deasupra mea.
M-au lovit, nu mi-am dat seama pe moment, am vrut să ripostez, am vrut să-l iau pe ăsta primul care a scos maceta spre mine, dar i-am văzut pe ceilalți trei. Ulterior, i-au ținut bodyguarzi”, a povestit Bogdan Mocanu, citat de spynews.ro.
După atac a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
„Sunt încă pe patul de spital. Abia ce m-au cusut. Am văzut că îmi atârna tricepsul, îmi curgea carnea de pe mine. (…) Abia aștept să ajung înapoi în Capitală să fac toate demersurile necesare. Eu nu sunt cu absolut nimic vinovat, dacă aș fi fost vinovat nu aș fi fost atât de hotărât să fac toată situația asta dreaptă”, a mai zis Bogdan Mocanu.