Belarus a introdus pedeapsa cu moartea. Adversarii lui Lukaşenko sunt speriaţi, analiştii cred că legea vizează militanţii opoziţiei

Belarus a introdus pedeapsa cu moartea pentru pregătirea de atentat sau "tentativă de act terorist", potrivit unui decret publicat miercuri, citat de agenţiile de presă ruse, acuzaţii care vizează numeroşi militanţi ai opoziţiei, printre care lidera opoziţiei aflată în exil, Svetlana Tihanovskaia
Daniel Spătaru
18 mai 2022, 12:13
Belarus a introdus pedeapsa cu moartea. Adversarii lui Lukaşenko sunt speriaţi, analiştii cred că legea vizează militanţii opoziţiei

„Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat legea ce prevede posibilitatea pedepsei cu moartea pentru o tentativă de act terorist”, potrivit agenţiei RIA Novosti, în condiţiile în care până acum doar cei care au comis un astfel de act erau pasibili de execuţie.

Potrivit agenţiei de presă Interfax, textul relevă că nicio „pregătire sau tentativă” de crimă nu este pasibilă de pedeapsa cu moartea, exceptând cele calificate drept „teroriste”.

După ampla mişcare de contestare din 2020 împotriva realegerii lui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, numeroşi opozanţi au fost inculpaţi şi arestaţi pentru tentativă sau pregătire de act terorist.

În martie 2021, Parchetul belarus a anunţat că lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, constrânsă la exil în 2020 în urma reprimării mişcării de contestare, face ea însăşi obiectul unei anchete pentru „pregătire de act terorist în grup organizat”, potrivit agenţiei de presă belaruse Belta.

Citeşte şi Anunţul momentului, Belarus e gata să intre în război. Şeful Statului Major anunţă trimiterea de trupe la graniţa cu Ucraina, „din cauza ameninţării tot mari”

Republica Belarus, una dintre fostele republici sovietice aliate ale Rusiei, este ultima din Europa care aplică încă pedeapsa capitala. Această ţară, unde au loc mai multe execuţii în fiecare an, îşi execută condamnaţii prin împuşcare.

După alegerile prezidenţiale din 2020, în timpul cărora Tihanovskaia a avut parte de un sprijin popular surprinzător, mobilizând mulţimi imense pentru a denunţa un scrutin fraudat în favoarea lui Lukaşenko, autorităţile belaruse au declanşat represiuni considerabile, arestând sute de persoane şi forţând la exil lideri ai opoziţiei sau simpli manifestanţi.

Citeşte şi Lukaşenko i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că e dictatură în Belarus

Numeroase personalităţi ale mişcării protestatare au fost condamnate la pedepse grele cu închisoarea, ONG-uri şi mass-media independente au fost interzise şi acuzate de extremism.

De altfel, un nou proces împotriva a 12 militanţi ai opoziţiei a început miercuri în oraşul Grodno, iar liderul lor presupus, Nikolai Avtuhovici, este acuzat de „act terorist” şi de „pregătirea unui act de terorism” în grup organizat, potrivit ONG-ului pentru apărarea drepturilor omului Viasna, mulţi membri ai căruia, inclusiv liderul, se află de asemenea în închisoare.

Potrivit acestei surse, anchetatorii acuză grupul că a incendiat o maşină şi casa unui poliţist, apoi că au aruncat în aer o altă maşină.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI