Femeile vor fi plătite la fel ca bărbaţii în fotbal. Decizie istorică luată la naţionalele SUA

După ani de campanie publică și solicitări legale din partea jucătoarelor de fotbal feminine din SUA, US Soccer a fost de acord să plătească în mod egal echipele masculine și feminine. SUA este acum prima țară care acordă salariu egal naţionalelor sale masculine și feminine.
Daniel Spătaru
18 mai 2022, 16:04
Femeile vor fi plătite la fel ca bărbaţii în fotbal. Decizie istorică luată la naţionalele SUA

Federația de Fotbal din SUA a ajuns la un acord istoric pentru a plăti echipele masculine și feminine în mod egal, anunțând miercuri acorduri colective separate până în decembrie 2028 cu sindicatele pentru ambele echipe naționale şi punându-se astfel capăt anilor de negocieri dure.

Bărbații au jucat în condițiile unui contract care a expirat în decembrie 2018., în timp ce contractul colectiv feminin a expirat la sfârșitul lunii martie, dar discuțiile au continuat după ce federația și jucătorii au convenit să soluționeze un proces pentru discriminare de gen, introdus pe rol de unele dintre jucătoare în 2019. Acordul a fost condiționat de încheierea de către federație a unor contracte de muncă care să egalizeze salariile și sporurile între cele două reprezentative.

Citeşte şi Salarii majorate cu 200 de lei, Guvernul a pregătit Ordonanţă de urgenţă

Sunt foarte mândră, pentru fetele cărora li se recunoaşte valoarea, în loc să fie nevoite să lupte pentru asta. Cu toate acestea, tatăl meu mi-a spus întotdeauna că nu ești recompensat pentru că faci ceea ce ar trebui să faci, iar să plătești în mod egal bărbații și femeile este ceea ce ar trebui să faci„, a spus Margaret Purce, care evoluează pe postul de atacant în naţionale de fotbal a SUA.

Poate cel mai mare blocaj a fost premiul în bani pentru Cupa Mondială, al cărui algoritm se bazează pe cât de mult avansează o echipă în turneu. În timp ce femeile din SUA au avut succese răsunătoare pe scena internațională, cu mai multe titluri consecutive la Cupa Mondială, ele încasau mai puţin decât omologii lor bărbaţi.

Citeşte şi Protest al lucrătorilor poştali în Piaţa Victoriei. Angajaţii Poştei Române sunt nemulţumiţi de salariile scăzute şi de condiţiile de lucru

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Locul din România în care trăiesc plante carnivore. Una dintre specii este foarte rară și are un fel aparte de a-și prinde prada
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală! Avocata lui a anunțat acum. Nu mai e cale de întors
Playtech.ro
Planta care alungă rapid șoarecii și șobolanii. Mulți români o au în casă, dar puțini știu cât de eficientă este
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Indemnizația de 8.500 de lei. Condițile în care se acordă
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
A murit un nume imens. A fost un monstru sacru. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
TRUMP amenință INCLUSIV ROMÂNIA. Nimeni nu știe ce are de gând să facă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primul cocoș din România vopsit profesionist, scos la licitație pentru 5.000 € (VIDEO cu Vanessa)