Staţiunea Zamora Golf, Ski and Holiday Resort – Green Village Project va fi amplasată pe muntele Zamora, situat la est de Buşteni, munte mărginit de Valea Fetei la nord şi de Valea Zamorei la sud.
„Staţiunea se va învârti în jurul Castelului Cantacuzino„, a declarat pentru ECONOMICA.NET explicat Mihai Cota, managerul Castelului Cantacuzino şi consilierul lui Neuschitzer Kurt, unul dintre asociaţii firmei Zamora Estate, firmă care a cumpărat Domeniul Cantacuzino şi care dezvoltă staţiunea de lux.
În spatele Castelului se va construi un hotel de 5 stele care va avea arhitectura Castelului Cantacuzino şi care se va numi Cantacuzino Castle Hotel & Spa. Castelul nu va afectat de construcţia hotelului.
„Staţiunea Zamora va avea trei hoteluri de 5 stele, două hoteluri clasificate la 4 stele şi teren olimpic de golf„, a mai spus Mihai Cota pentru ECONOMICA.NET. Hotelurile vor fi construite în regim de înălțime între 4 și 6 niveluri supraterane.
De asemenea, se vor mai construi aproximativ 80 de vile, cele mai mult dintre ele urmând să fie cumpărate de jucătorii de golf care vor practica golful pe terenul olimpic din staţiune.