Două foste mari gimnaste ale României fac echipă la America Express 2022. Asia Express se va numi în acerst an America Express 2022 – Drumul Aurului. Nouă perechi de vedete vor călători prin Mexic, Guatemala şi Columbia, pe o rută ce însumează peste 7.000 de kilometri, li vor lupta pentru marele premiu de 30.000 de euro!
Larisa Iordache și Diana Bulimar sunt foarte bune prietene, deseori fiind surprinse împreună. Ambele reprezentante de seamă ale sportului românesc vor trebui să se descurce cu un dolar pe zi în lupta pentru marele premiu de 30.000 de euro, scrie ProSport.
Puya a semnat cu Antena 1 şi merge la America Express. Artistul a avut mari probleme cu legea!
Larisa Iordache a anunțat recent că se retrage din gimnastică, după o carieră plină de accidentări. Ultima ei accidentare s-a produs în timpul calificărilor pentru finalele olimpice, ceea ce a făcut-o să nu mai poată participa la competiție.
Diana Bulimar nu este străină de competițiile televizate. Ea a mai participat în trecut la primul sezon al „Exatlon România”, devenit, între timp „Survivor România”. Ea este una dintre cele mai importante gimnaste din ultimul deceniu pe care le-a produs România.