Vasile Dîncu: „Prezenţa militară rusă pe Insula Şerpilor, la 45 de km de graniţa României, un motiv de îngrijorare”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că în regiunea Mării Negre "trăim cu toţii vremuri extrem de grele", în urma agresiunii militare a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei.
Filip Stan
19 mai 2022, 23:38
Vasile Dîncu:

Vasile Dîncu este de părere că războiul dintre Rusia şi Ucraina scoate în evidenţă o serie nouă de provocări la adresa securităţii globale, cu implicaţii pe termen scurt, mediu şi lung, şi că în faţa acestora „trebuie să rămânem uniţi, să cooperăm strâns, aşa cum am făcut mai ales de la declanşarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate şi interes şi, esenţial, să evoluăm împreună”.

Grupul de Luptă al NATO din România se constituie în luna mai, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), va forma Grupul de Luptă, integrând, prin rotaţie, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos.

Comandantul NATO în România, despre cel mai negru scenariu: Trebuie să fim pregătiţi chiar de atac chimic sau nuclear

„În ceea ce privește pericolul de la Marea Neagră este pentru România o provocare la adresa securității naționale, pentru că este spațiul nostru de siguranță. Această prezență în Insula Șerpilor sigur că ne îngrijorează, dar nu ne îngrijorează numai pe noi. Este îngrijorarea pe care o împărtășim cu întreaga Alianță Nord Atlantică. Chiar daca trupele ruse nu reușesc în acest momennt să aiba succes militar în intenția lor de a ajunge la Odesa, orice surpriză strategică nu este exclusă într-un razboi, astfel ca Romania și NATO se gândesc la cele mai importante măsuri. Pericolul de la Marea Neagră este luat în calcul la fiecare din întâlnire noastre (cu partenerii internațional)”, a declarat ministrul Apărării.

„Evaluarea noastră fără echivoc este că Insula Şerpilor reprezintă un obiectiv strategic care va fi utilizat de Federaţia Rusă pentru a controla întreaga parte de nord-vest a Mării Negre”, a spus el.

MApN: Grupul de Luptă NATO din România este oficial constituit

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Lidia Zenny, numerolog şi expert în pedagogie numerologică, anunță cum va fi 2025 în funcţie de data naşterii. Explicații astrologice pentru fiecare om în parte
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI