Vochiţoiu (PPDD), către USL: Ne obligaţi să votăm contra bugetului. Nu aţi admis niciun amendament

Senatorul PPDD Haralambrie Vochiţoiu a acuzat, marţi, puterea, la dezbaterea în Parlament a bugetului, că i-a obligat pe parlamentarii din partidul său să voteze împotriva bugetului de stat, care este unul "prost conceput şi împotriva României".
Romania TV
05 feb. 2013, 12:08
Vochiţoiu (PPDD), către USL: Ne obligaţi să votăm contra bugetului. Nu aţi admis niciun amendament

„Dacă era un buget corect şi întocmit pentru români, noi eram gata să votăm «pentru», însă nu aţi admis niciunul dintre amendamentele pe care le-am adus acestui buget. Am adus nişte amendamente de actualitate. Noi nu am avut cum să facem copy-paste după alte amendamente. Suntem pentru prima dată în Parlament. Deci, chiar au fost mendamente corect întocmite şi pur şi simplu le-aţi ignorat. Ne-aţi obligat să votăm împotriva acestui buget prost conceput şi împotriva României”, a spus el.

Vochiţoiu i-a spus premierului Victor Ponta că va avea un aliat în PPDD atât timp cât nu va trage la „o căruţă în care s-au cam urcat profitorii”.

„Chiar dacă opoziţia este fragilă, aş vrea să spun că avem un aliat în UE. Am ajuns să mă bucur că există FMI, pe care acum câţiva ani îl priveam cu circumspecţie. Aş vrea să nu demonizăm aceste instituţii internaţionale. Noi le-am cerut sprijinul, iar acum ne este mai uşor să aruncăm vina pe FMI şi pe Uniunea Europeană”, a ţinut să precizeze Vochiţoiu.

El a subliniat că aceste instituţii cer ca în România să nu se mai fure din instituţiile statului şi din firmele statului, nu ca acestea să fie desfiinţate.

Senatorul PPDD a adăugat că, în perioada cât s-a aflat în opoziţie, USL a criticat risipirea banului public, însă, odată ajunsă la guvernare, Uniunea a cam uitat acest lucru şi acest Guvern, „cel mai stufos”, „nu a terminat încă să îşi împartă posturile de secretari de stat şi alte sinecuri”.

Senatorii şi deputaţii, reuniţi în plenul Parlamentului, au început, marţi dimineaţa, dezbaterile la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013. Prezent la debutul dezbaterilor, premierul Victor Ponta a spus că opoziţia reprezentată în Parlament şi în România de UDMR şi PPDD este şi poate fi un partener pentru majoritatea parlamentară.

La şedinţa care este condusă de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi-au anunţat prezenţa 462 de parlamentari, din totalul de 587.

În debutul dezbaterilor, premierul Victor Ponta a spus că proiectul de buget propus de Guvern pentru acest an a fost discutat, negociat şi agreat cu FMI, CE şi Banca Mondială şi este perfectibil în continuare, dar amendamente nu pot fi acceptate decât dacă există o bază pentru acestea.

„Vreau să mulţumesc tuturor acelor parlamentari care au înţeles că amendamente la bugetul de stat pot fi făcute dacă există şi o bază pentru acestea. Nu cred că bugetul întocmit de Guvern este prefect, cred că este perfectibil şi poate fi îmbunătăţit prin contribuţia dumneavoastră, dar cred că mesajul de stabilitate şi de seriozitate pe care cei mai mulţi dintre membrii Parlamentului l-au dat la momentul dezbaterii în comisii va continua şi în perioada dezbaterilor din plen”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Ai contract la PPC, fostul ENEL? Anunț important pentru toți clienții, cum se pot modifica facturile lor
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Lovitura finală încasată în justiție: Doi ani!
Playtech.ro
Ce conține pudra roz pe care autoritățile o pulverizează deasupra orașului Los Angeles, pentru a înăbuși incendiile
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Diana Șoșoacă, prezentă la învestitura lui Nicolas Maduro, președintele-dictator al Venezuelei. Mii de oameni care l-au contestat au fost arestați
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Nativii bolnavi de gelozie. Îți fac viața un Infern
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar cardurile de la bancă? Anunț oficial pentru cei care țin banii în cont. Cum se vor face plățile
StirileBZI
Pensiile ar putea fi indexate cu rata inflaţiei! Anunţul a fost făcut de Avocatul Poporului
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Studiu: Plumbul din Aerul Imperiului Roman a Condus la Scăderea IQ-ului Cetățenilor
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! CUTREMUR în POLITICĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre