Alexandra Stan a avut două tentative de suicid: „Am încercat să-mi iau viaţa. Nu găseam niciun motiv să trăiesc”

Cântăreaţa Alexandra Stan a recunoscut public că a avut două tentative de suicid de-a lungul timpului.
Alina Costache
21 mai 2022, 00:00
Alexandra Stan a avut două tentative de suicid:

Alexandra Stan a dezvăluit public că, în trecut, a avut două tentative de suicid. Artista în vârstă de 32 de ani a fost autoarea unei confesiuni dureroase în podcastul „Fain & Simplu’, găzduit de Mihai Morar, pe YouTube. Printre altele, ea a recunoscut că, în urmă cu mai mulți ani, a încercat să-și ia viață. Atunci, ea nu mai găsea niciun motiv ca să trăiască, însă, din fericire, gândurile i s-au limpezit.

Acum nouă ani, în 2013, managerul Alexandrei Stan de la acea vreme, Marcel Prodan, a transmis pe Facebook că artista a fost implicată într-un accident rutier. A doua zi, însă, cântăreața a susținut public că „accidentul a fost o invenție’.

Alexandra Stan, fără inhibiţii pe Instagram. Ce a răspuns artista la întrebarea „De câte ori faci dragoste pe săptămână?”
În plus, tot la acea vreme, Alexandra Stan i-a adus o serie de acuzații grave lui Marcel Prodan, managerul ei de atunci. Cântăreața a susținut că bărbatul ar fi bătut-o atât de tare, încât, din cauza loviturilor pe care le-ar fi încasat, a ajuns în spital.

„Managerul meu m-a bătut până m-a băgat în spital’, mai spunea Alexandra Stan atunci.

„Nu mai găseam niciun motiv să trăiesc’
Despre perioada anterioară agresiunii fizice, Alexandra Stan a acceptat să vorbească abia acum, în podcastul „Fain & Simplu’ de pe YouTube. Vedeta a mărturisit că la acea vreme nu mai găsea niciun motiv să trăiască și că se gândea să-și ia viața. Ba mai mult, spune ea, chiar a încercat să o facă, de două ori.

„Nu găseam niciun motiv să trăiesc. Mă gândeam să-mi iau viața și chiar am încercat de două ori când eram cu Marcel. E clar că astea nu-s gânduri din lumină, de la Dumnezeu, bune.

Eram în Elveția, printre munți, la un concert, și luasem pastile. A venit taică-miu să-mi zică să beau multă apă să vomit. El era tour managerul meu atunci și avea cartela de la cameră. La eveniment era și președintele Elveției de la acea vreme, era o petrecere privată la o stațiune de schi’, a mărturisit Alexandra Stan în cadrul podcastului.

Alexandra Stan, despre relația cu fostul ei manager
Deși, în primă fază, cântăreața a negat relația cu Marcel Prodan, Alexandra Stan a recunoscut ulterior că a fost îndrăgostită de managerul ei de atunci. Consideră că asta a fost cea mai mare prostie din viața ei.

„Am fost îndrăgostită de el. A fost cea mai mare prostie pe care puteam să o fac în viața mea’, spunea Alexandra Stan acum mulți ani.

Alexandra Stan se apucă de videochat şi îşi face cont pe OnlyFans. Artista apare deja pe un celebru site pentru adulţi VIDEO
Tot despre agresiune, Alexandra Stan a vorbit și în emisiunea prezentată de Denise Rifai la Kanal D. Și atunci, vedeta a făcut unele declarații înfiorătoare. „Descărcarea aia de tensiune din ziua respectivă a fost urmarea unei certuri. Adică noi ne certam de câteva luni pe subiectul ăsta. A fost un moment în care el a răbufnit. A început să dea în mine. Ne-am înjurat. Și eu am fost agresivă din punct de vedere verbal’, a spus artista, mai demult, la „40 de întrebări cu Denise Rifai’.

Spynews
Ce s-a întâmplat în timpul înmormântării lui Andrei Versace. Imagini exclusive
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Alimentul pe care mulți români îl consumă, fără să știe că provoacă balonare. Ce recomandă medicii pentru ameliorarea acestei situații de disconfort
Capital.ro
Florin Salam e distrus de această veste: A intrat în comă. Medicii nu-i mai dau șanse
Playtech.ro
Când intră pensiile pe card în luna august 2024. Casa de Pensii, precizări importante
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Prețul enorm cerut la Mamaia pentru o plimbare de 10 minute cu skijetul. Costă mai mult decât un platou de pește la un restaurant de 3 stele
Evz.ro
Laura Lavric ar fi lovit un coleg la o nuntă. Autoritățile anchetează situația
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
INFORMAȚII 💣 Doctorița din Brăila, legături cu MAFIA?! Ar fi avut o relație cu un raket basarabean, pe care l-ar fi... De ce poliția crede că este o „crimă la comandă”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Scene de groază la Paris, chiar înainte de Jocurile Olimpice! O turistă de 25 de ani a fost agresată sexual de cinci indivizi. Ce măsuri au luat autoritățile
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 24 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
'Era un psihopat!'- Bunica Dianei, tânăra ucisă cu toporul de soț, mărturisiri șocante
substantial.ro
Părinţii fostului premier italian Matteo Renzi, condamnaţi la peste trei ani de închisoare
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!