Incidentul din această dimineaţă de la metrou a provocat multă panică în rândul celor care, la acea oră, se aflau în garnitură. Pe reţelele sociale au apărut şi primele imagini de la evacuarea călătorilor.
”Între Romană și Universitate a luat metroul foc, oamenii s-au panicat, ne-am dus toți în ultimul vagon. Ne-a fost frică că murim asfixiați. Acum văd că ne-a evacuat, au venit pompierii și o luăm toți pe jos, prin tunel. Eram în drum spre ANAF, să îmi plătesc impozitele, și ce credeți? Cu gândul să îmi plătesc impozitul în România, mori asfixiat întru-un vagon de metrou. Asta este ideea!”, povestește panicată o femeie în timp ce se grăbeşte, prin tunel, să iasă la suprafaţă.
Citeste si Panică la metrou, călătorii evacuaţi de urgenţă. S-a activat planul roşu de intervenţie
”În vagonul în care mă aflam eu era mult fum. Mi s-au înmuiat picioarele. A durat 15-20 de minute până am ieșit. Am fost foarte panicată și am ieșit mai repede. Ne-a eliberat imediat poliția”, povestește o femeie care se afla în metrou.
Unii martori au relatat că, înainte ca degajarea de fum să devină vizibilă, s-au auzit bubuituri.
Metrorex informează că ”în jurul orei 8:50 circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu dificultate din cauza unei defecțiuni tehnice identificate la un tren care a plecat din stația Piața Romană către Berceni. În urma defecțiunii trenul va fi retras din circulație pentru analiză și remediere. Între timp se iau toate măsurile pentru ca circulația pe Magistrala 2 de metrou să se poată relua în condiții normale”, a anunţat Metrorex.
Citeste si Restricţii în trafic după incidentul de la metrou. Prefectul Capitalei anunţă o anchetă