Paraşutist de 19 ani, în stare gravă după ce a căzut în gol de la înălţime. Paraşuta nu s-a deschis

Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a efectuat un salt cu paraşuta şi, din primele informaţii, aceasta nu s-ar fi deschis. Tânărul era elev la Aeroclubul Târgu Mureş şi se află în comă.
Alina Costache
24 mai 2022, 14:03
Paraşutist de 19 ani, în stare gravă după ce a căzut în gol de la înălţime. Paraşuta nu s-a deschis

Un tânăr în vârstă de 19 ani, paraşutist, a ajuns, marţi, la UPU SMURD Târgu Mureş în stare gravă după ce a efectuat un salt cu paraşuta şi, din primele informaţii, aceasta nu s-ar fi deschis, precizează surse medicale citate de Agerpres.

Băiatul făcea cursuri de parașutism la Aeroclubul Târgu Mureş și s-ar fi aflat la al doilea salt.

Surse din cadrul Aeroclubului Târgu Mureş au confirmat incidentul, însă nu au oferit niciun fel de detalii.

Coordonatorul UPU SMURD Mureș, Maria Salanța, a declarat că pacientul a fost dus la spital în comă profundă. Medicul a declarat însă că nu se poate face o prognoză fermă asupra evoluției pacientului.

„Este vorba de un pacient paraşutist. Are politraumatism, a fost intubat, e în comă indusă medicamentos, se află în curs de investigaţii în camera de reanimare. Din ce am înţeles de la cei de la faţa locului, nu s-ar fi deschis a doua paraşută.

Pacientul este în coma indusă medicamentos, este ventilat mecanic”, a declarat dr. Arhip Radu, de la SMURD Târgu Mureş.

Aeroclubul Mureş oferă cursuri si salturi in tandem, pentru cei care doresc să se licenţieze în domeniul paraşutismului sau doar pur şi simplu să aibă parte de adrenalină la maxim.

Materiale de care dispune Aeroclubul pe plan de parasutism – parasutele sunt de tip aripa de initiere, antrenament si performanta de tipuri: Manta, Solo, Pilot, ParaFoil.

Dispune de o sala de pliaj, o magazie de parasute, o baza sportiva pentru antrenamente specifice parasutismului, o groapa de nisip, etc.

La Aeroclubul Targu Mures pe plan de parasutism se pot face cursuri de initiere pentru tineri intre 16-22 de ani acestia beneficiind de cursuri-salturi gratuite ,se face o baza de selectie pentru includerea in lotul judetean , salturi in vederea cresterii performantelor competitionale si cursuri-salturi sub forma de contract – contra cost de initiere si in vederea licentierii pentru doritori.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
Capital.ro
Românii nu vor primi toți banii câștigați în mod corect. Legea peste care nici judecătorii nu au putere
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Românii care au acest obiect prin casă se îmbogățesc instant
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Regizorul Bogdan Budes și-a PREVESTIT moartea?! Ce a postat cu câteva zile înainte de tragedie: „Aerul unor funeralii…”
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Marele artist al României a murit! Toți actorii plâng: Mi se rupe inima
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ursă agresivă pe Transfăgărășan: turiști străini atacați după ce i-au dat de mâncare
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...