Vasile Dîncu, despre promovarea Stelei: „Sunt două moduri. Schimbăm legea, ceea ce nu cred că e cazul, sau se organizează după modelul Dinamo „

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a explicat joi de ce Steaua nu a aprobat cererea lui Gigi Becali ca Fcsb să joace meciul din ultima etapă a Ligii 1, cu CFR Cluj, pe stadionul din Ghencea, dar şi ce ar trebui să facă conducătorul clubului militar pentru a putea promova în Liga 1.
Filip Stan
26 mai 2022, 13:56
Vasile Dîncu, despre promovarea Stelei:

Vasile Dîncu spune că dorinţa suporterilor ca Steaua să promoveze în Liga 1 poate fi îndeplinită în sezonul viitor, conducerea ocupându-se deja de formarea unei echipe puternice, dar pe partea administrativă, susţine Dîncu, clubul ar trebui să găsească o altă formă de organizare.

„Steaua, echipa MAPN, nu poate promova și sunt două motive importante. În primul rând, în momentul ăsta nu avem o echipă de promovat, drept pentru care s-a clasat pe locul patru. În acest moment, să fim serioși, bugetul echipei și performanța echipei nu-i permite să fie o echipă de top în Liga 1. A părut să nu conteze faptul că la baraj a câștigat dreptul de a promova. Conform legii, în România, echipele departamentale nu pot să joace în liga profesionistă. Este anormal acest lucru și nu mi se pare normal să nu aibă șansa de a promova, pentru că nu poți să participi la un campionat în care nu ai dreptul să câștigi. Am discutat cu echipa.

Evident că pentru anul viitor ne pregătim pentru o echipă care să se lupte pentru intrarea în Liga 1. Dreptul l-ar putea avea în două feluri. Schimbăm legea, ceea ce nu cred că este cazul. Cred că cea mai bună șansă pentru ei ar fi organizarea echipei Steaua după modelul Dinamo București. Cred că aceasta este calea cea mai bună. Vom face aceste modificări foarte repede. Echipa trebuie schimbată mult, trebuie aduși oameni noi, trebuie să devină o echipă profesionistă”, a declarat Dîncu pentru Euronews.ro.

Citeşte şi: FRF a deschis o anchetă în cazul în care Anamaria Prodan este acuzată că a încercat să influenţeze selecţia la „naţionala” U15: „Accesul părinţilor trebuie limitat în afara spaţiului de joc”

Întrebat de ce nu a foost lăsată Fcsb să joace pe stadionul Steaua, Vasile Dîncu a explicat că Gigi Becali nici nu a găsit cea mai bună formă de a aborda problema, ba chiar a exagerat pornind un război mediatic împotriva conducerii MApN.

„FCSB-ul, ca să joace în Ghencea, ar fi trebuit să nu facă presiuni prin mass-media sau să-l înjure pe ministrul Apărării Naționale, ci să încerce să facă o cerere la Minister, care ar fi însemnat o hotărâre de guvern, pentru că, astăzi, Steaua este o unitate militară, fiind proprietatea Ministerului Apărării. Trebuia făcută o hotărâre de guvern. Dura mai mult dacă făceau din timp. Poate se aproba acest lucru în ședința de guvern”, a conchis Dîncu.

Citesc şi: Eurosport online Simona Halep – Qinwen Zheng LIVE VIDEO. Partida în TOP 5 de vizionat azi!

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni