Ortodoxe: Sfântul Ioan Rusul
Greco-catolice: Sf. m. Eladie; Sf. Iuliu Veteranul
Romano-catolice: Sf. Augustin din Canterbury, ep. *
Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690, potrivit crestinortodox.ro. A fost soldat în războiul rușilor împotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului și vândut unui ofițer superior turc. Tinerii luați prizonieri au renunţat la credința în Hristos, însă nu şi Sfântul Ioan Rusul. Drept pedeapsă, a fost supus la chinuri cumplite, dar le.a răbdat pe toate cu stoicism.
Ca prizonier, trebuia să îngrijească de vite. Tot în grajdul vitelor dormea. Deși i s-a oferit, cu timpul, o cameră apropiată de grajd, a refuzat-o, continuând să doarmă alături de animale. Atunci când se ruga, grajdul se umplea de bună mireasmă. Dormea puțin, se ruga mult și se hrănea cu puțină pâine și apă. În fiecare sâmbătă mergea la biserică și se împărtășea.
A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaște momentul trecerii sale la cele veșnice. Aceasta s-a întâmplat în anul 1730. Mai târziu, în anul 1773, Sfântul Ioan Rusul s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise și i-a descoperit că trupul sau este întreg și neputrezit. Preotul a luat sfintele moaște ale Sfântului Ioan Rusul și le-a așezat în biserica „Sfântul Gheorghe”.
În 1832, Osman Paşa a jefuit biserica și a aruncat în foc osemintele sfântului, dorind astfel să se răzbune pe creștini. Trupul sfântului s-a mișcat, în mijlocul flăcărilor, ca și cum ar fi fost viu, dar nu a ars. După anul 1922, moaștele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraș Procopie.
Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că prin boala trupului sufletul se curățește și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune.
De aceea, dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii, spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.
Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!