Viktor Ianukovici, fostul preşedinte al Ucrainei, prevede o fuziune a ţării sale cu Polonia. „Suntem ameninţaţi cu insolvenţa economică”

Ucraina riscă să-și piardă statalitatea și să se îndrepte spre o fuziune de facto cu Polonia, este de părere fostul președinte al statului, din perioada 2010-2014, Viktor Ianukovici.
Daniel Spătaru
27 mai 2022, 23:20
Viktor Ianukovici, fostul preşedinte al Ucrainei, prevede o fuziune a ţării sale cu Polonia.

Actuala apropiere situațională de Polonia amenință să se ajungă la o situație în care Ucraina ar putea fi forțată să fuzioneze efectiv cu aceasta, deoarece există amenințarea insolvenței sale economice, pentru a-și apăra suveranitatea”, a scris Viktor Ianukovici într-un articol publicat pe pagina de Facebook a secretarului său de presă, Yuri Kirasir.

Potrivit fostului președinte, „statalitatea Ucrainei este în pericol extrem. Este în pericol de anihilare totală”.

Citeşte şi Un deputat din Parlamentul de la Kiev vorbeşte de împărţirea Ucrainei între România, Polonia şi Ungaria. „Regiunile aşteaptă cu nerăbdare anexarea”

Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vorbind în fața Radei Supreme de la Kiev, a declarat că granițele dintre Ucraina și Polonia se vor deschide. De asemenea, șeful statului ucrainean a decis să acorde un statut special cetățenilor Poloniei.

O teorie care pare acum fantezistă a fost avansată de Mihail Şeremet, deputatului rus din Duma de Stat, reprezentând regiunea Crimeea, care a spus că Zelenski ar intenționa să transfere o parte din teritoriile vestice ale țării către Polonia.

Citeşte şi Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA, avertisment pentru Biden și Zelenski: Ucraina trebuie să rămână neutră, iar Occidentul să nu mai provoace Rusia

La rândul, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko s-a declarat îngrijorat luni de ceea ce a numit acţiuni ale Occidentului pentru a „dezmembra” Ucraina şi a acuzat Polonia că vrea să pună mâna pe partea de vest a acestei ţări.

Ceea ce ne îngrijorează este că ei sunt pregătiţi, polonezii şi NATO (…), să ia vestul Ucrainei, aşa cum a fost înainte de 1939„, a spus Lukaşenko în timpul unei întâlniri televizate cu preşedintele rus Vladimir Putin.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie copt cozonacul ca să nu se ardă deasupra. La câte grade trebuie setat cuptorul electric sau pe gaz
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Fără pic de RUȘINE! Vedeta care a îndrăznit să iasă în public cu nurii la vedere! Imaginile sunt... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Acord pentru o viitoare pandemie! OMS a pregătit deja totul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți