Incendiu puternic în Voluntari. „Incendiu produs pe acoperisul unei cladiri din Soseaua Bucuresti Nord”, a anunţat ISU Bucureşti – Ilfov. Pompierii acţionează cu şase autospeciale, o autoscară, o echipă de descarcerare, un echipaj SMURD şi două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta al localitatii Voluntari.
Din primele informaţii, nu s-au înregistrat victime. Incendiul a dus la degajarea unui fum gros în zonă, flăcările fiind intreţinute de materiale de construcţii folosite pe şantier.
„Din informatiile preliminare rezulta ca ard produse utilizate pentru termoizolatia cladirii”, a anunţat ISU Bucureşti – Ilfov.
Suprafaţa afectată este de circa 200 mp.