Parlamentari jurişti, nemulţumiţi de modificările la Statut privind incompatibilitatea avocaţilor

Mai mulţi parlamentari din Comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului şi-au manifestat, miercuri seară, nemulţumirea faţă de modul în care a fost modificat Statutul parlamentarilor în cadrul comisiei de specialitate, ca urmare a solicitării de reexaminare.
Romania TV
06 feb. 2013, 20:57
Parlamentari jurişti, nemulţumiţi de modificările la Statut privind incompatibilitatea avocaţilor

O serie de parlamentari jurişti i-au cerut miercuri seară socoteală preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru modul în care a fost redactat raportul comisiei de specialitate în cazul solicitării de reexaminare formulată de şeful statului, potrivit unor surse parlamentare.

Între cei nemulţumiţi s-au numărat liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, senatorul PSD Şerban Nicolae, senatorul UDMR Mate Andras, care au semnalat faptul că între modificările aduse la Statut s-ar propune starea de incompatibilitate a parlamentarilor cu calitatea de avocat, au menţionat sursele citate.

Astfel, în raportul Comisiei de Statut se precizează la secţiunea privind incompatibilităţile: „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu funcţiile publice de autoritate prevăzute la art. 81 alin. (2) şi la art.82’1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”.

În secţiunea de motivare a amendamentului adus se arată că propunerea este „pentru îndreptarea unei necorelări existente în legea Legea nr. 161/2003”. „Fără această corelare nu ar exista incompatibilitatea prevăzută la art. 82’1 (incompatibilitatea cu calitatea de avocat)”, se arată în explicaţia la modificarea propusă la Statut.

Spynews
Accident terifiant pe Autostrada Soarelui! Sunt implicate 25 de persoane, printre care şi minori. 8 mașini au fost distruse | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cât a ajuns să coste o ciorbă de pește la restaurantul lui Marius Tucă. Prețurile sunt aproape duble față de cele din anii trecuți
Capital.ro
Românii primesc banii înapoi. Guvernul a dat ordin. Premiera anunțată chiar acum în România
Playtech.ro
OOPS! Anna Lesko, cu părțile INTIME la vedere. Fosta lui Irinel Columbeanu a arătat TOT
DailyBusiness
Din păcate, s-a confirmat! Boala care face ravagii a ajuns deja și în România
Adevarul
Forțele speciale ucrainene au lovit o bază rusească din Siria după întrevederea între Putin și Assad VIDEO
Spynews
Accuweather a actualizat prognoza meteo și anunță temperaturi de 40 de grade în august, în România
Spynews
Plombele dentare vor fi interzise de la 1 ianuarie 2025. Modificările anunțate de Uniunea Europeană
Evz.ro
Netflix dă lovitura cu serialul fenomen. Data la care va avea loc premiera
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
MISTER ELUCIDAT! Al cui este al doilea ADN găsit sub unghiile dentistei din Brăila. Dosarul devine mai solid acum
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Pensiile se măresc din nou, de la 1 ianuarie! Șeful Casei Naționale de Pensii a explicat câți bani vor lua pensionarii începând cu anul 2025
Capital.ro
Obligație nouă în România. Decizie pentru proprietarii de teren sau locuințe. Vor plăti banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care a zguduit România
substantial.ro
Tensiuni între Rusia și Republica Moldova din cauza expulzării unui diplomat rus
MediaFlux
RECALCULARE PENSIE. Cum a obținut Nea Ion o creștere de 1.900 lei
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?