Fata cea mare a lui Adrian Minune a făcut accident. Karmen a avut parte de un accident de mașină, iar bolidul de lux al vedetei a fost grav avariat.
„Azi pentru mine este o zi specială, cu totul specială. Hai să vă zic de ce. Mi-am început ziua lovindu-mi mașina într-un gard, nu vă speriați. Nimic serios, doar mi-am rupt mașina în două, toată bara din față e distrusă, partea din dreapta. Ziua mea a continuat vărsând cafea pe mine, noroc că sunt îmbrăcată în negru și nu se vede atât de rău, iar mai apoi am întârziat în toate locurile unde trebuia să ajung. Ziceți-mi, vă rog, voi ce faceți în toate zilele în care absolut nimic nu vă merge? Îmi vine să culc la loc și să mă mai trezesc o dată”, a scris Karmen pe contul său de Instagram.
Karmen este cel mai cunoscut copil al lui Adrian minune, însă toţi urmaşii celebrului manelist au legături cu lumea artistică. Sora sa, Adriana, a participat acum câţiva ani la „Vocea României”, unde a făcut parte din echipa lui Horia Brenciu, iar fratele Florin s-a specializat în chitară clasică, iar împreună cu tatăl lui a avut și un duet. „Dintotdeauna sora mea a fost cea talentată, eu am fost mai timidă și mi-era rușine, teamă, că poate ceea ce eu fac nu e pe placul părinților sau tatălui meu. Pentru că tata e un artist foarte mare în capul meu era cum să cânt eu în fața tatălui meu. În final, mama m-a auzit cântând în cameră și m-a forțat, chiar de ziua tatălui meu să intru într-un studio de muzică, 14 ani aveam”, a declarat, acum ceva timp, Karmen.