Întrebat în ce stadiu este proiectul de ajutorare a cuplurilor care doresc să aibă copii şi se luptă cu infertilitatea, Alexandru Rafila a declarat: „Nu ştiu să vă dau detalii pentru că eu am avut o singură discuţie cu doamna ministru Firea în urmă cu vreo trei luni. Întrebaţi la Ministerul Familiei. (…) Noi avem deja un astfel de program, el se desfăşoară la nivel naţional. Sigur că putem discuta despre extinderea acestui program, însă, extinderea acestui program trebuie să ţină cont de nişte criterii. În toate ţările din Uniunea Europeană există astfel de criterii.
Noi avem un punct de vedere, un raport al comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii, care propune astfel de criterii care să facă posibilă pentru cuplurile infertile, să facă posibil să aibă un copil, cu riscuri cât mai puţine pentru că şi lucrul ăsta trebuie luat în considerare, iar vârsta până la care se face acest lucru în Uniunea Europeană este de maxim 40 de ani. De obicei, la 40 de ani, până la 40 de ani vârsta mamei, 42 de ani în câteva ţări şi ceea ce este extrem de important, de asemenea, un parametru care trebuie evaluat şi în funcţie de acest lucru să se recomande această procedură, este vorba despre rezerva ovariană care se calculează la femei încât beneficiarele sau cuplurile beneficiare ale acestui program să aibă o şansă cât mai mare să aibă copii şi în primul rând să aibă copii sănătoşi”.
Rafila a menţionat că programul derulat de Ministerul Sănătăţii acoperă procedura în sine, dar că există şi posibilitatea de a acoperi parţial sau total tratamentul necesar.
„În momentul de faţă avem un program care se derulează de către Ministerul Sănătăţii de mai mulţi ani care acoperă procedura în sine. Este şi aceasta o posibilitate de a acoperi şi total sau parţial tratamentul necesar, însă, încă un lucru pentru care aş vrea să insist, această procedură trebuie să fie făcută totuşi să permită accesul cât mai multor cupluri, numărul de încercări dacă vreţi trebuie totuşi să fie limitat, de obicei, numărul acesta pentru ţările din Uniunea Europeană este de trei”, a explicat ministrul Sănătăţii.