Perioada de consultare, care va dura 12 săptămâni, va analiza cum ar putea fi modificate aceste reglementări, dând comercianţilor o mai mare libertate cu privire la modul cum stabilesc preţul pentru produsele proaspete.
Consultarea este destinată să determine avantajele şi dezavantajele pentru a permite ca, de exemplu, legumele să fie vândute numai în livre sau în primul rând în livre şi mai puţin în echivalentul din sistemul metric.
Guvernul de la Londra şi-a anunţat intenţia de a revizui prevederile referitoare la unităţile de măsură din sistemul imperial încă din luna septembrie a anului trecut, ca parte a unui proces de revizuire a cadrului de reglementare după Brexit.
‘Why do you want to bring back imperial weight measurements? Is it a distraction?’ – #KayBurley
Business Minister @scullyp says that looking at implementing imperial measurements is „something we’ve been looking at doing for some time”. https://t.co/L9kc8sQThL pic.twitter.com/q128NqDmLU
— Sky News (@SkyNews) June 3, 2022
„În timp ce noi ne gândim la fructe şi legume în termeni de livre, moştenirea regulilor UE înseamnă că legal trebuie să le vindem în kilograme. Consultarea lansată astăzi va ajuta magazinele să îi deservească clienţi în modul preferat de clienţi„, a spus ministrul pentru Afaceri, Paul Scully.
Însă iniţiativa guvernului nu a fost lipsită de critici. Un important reprezentant al Partidului Conservator şi totodată patron de lanţuri de supermarketuri, Stuart Alan Ransom Rose, baronul Rose din Monewden, a apreciat că ideea de a reveni la unităţile de măsură din sistemul imperial „este complet absurdă”, în timp ce preşedintele grupului de supermarketuri Asda a apreciat şi el că modificarea nu va face decât să mulţumească „o mică minoritate care lucrează din greu pentru revenirea la trecut”.
Citeşte şi „Războiul cârnaţilor”, încă un efect al Brexit. Ce este şi pe cine afectează