Premieră medicală în România: Implant cu valvă animală, efectuat la Timişoara

Premieră la Institutul de Cardiologie din Timişoara. Două bolnave de inimă au fost supuse unor operaţii de implant cu valve de proveninenţă animală. Această procedură a fost realizată în premieră în America, în urmă cu câteva săptămâni.
Romania TV
10 dec. 2011, 08:53
Premieră medicală în România: Implant cu valvă animală, efectuat la Timişoara

Două femei cu afecţiuni cardiace grave au primit o a doua şansă la viaţă. Procedura aplicată în cazul lor constituie o premieră în chirurgia cardiovasculară din România. Uneia dintre paciente i-a fost implantată o valvă din pericard de porc, iar celei de-a doua una din pericard de bovină.

Avantajul acestei proceduri este că, postoperator, nu este nevoie de tratament cu anticoagulante. Valvele de provenienţă animală trebuie însă înlocuite după 15-20 de ani, pentru că se deteriorează.

Valvele folosite pentru operaţie au fost aduse din Austria, iar cele două paciente nu au plătit nimic pentru intervenţii.

Un astfel de implant a fost realizat pentru prima oară în urmă cu câteva săptămâni, în America. În Europa s-au mai făcut operaţii similare doar în patru ţări, Italia, Polonia, Croaţia şi Ţara Galilor.

DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mașina produsă în România și care trebuia să fie peste Dacia. A fost primul autoturism low cost care s-a vândut în Europa de Vest. S-a făcut la dorința lui Nicolae Ceaușescu și multe au ajuns în Olanda sau Belgia
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni, în folosul Autostrăzii Unirii
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Peisajul surprinzător al râului Qiantang: cum natura creează opere de artă
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni