O nouă boală afectează copiii din România. Doctorul Adrian Marinescu a explicat cum se transmite această boală și care sunt simptomele. „E clar că dintre bolile copilăriei vom auzi mult mai frecvent de herpangină. O infecție virală, în general este dată de Coxsackie virus. Apare destul de frecvent vara și la început de toamnă, deci nu e nimic diferit acum. Ce trebuie să știm e că se transmite pe cale digestivă, inclusiv mâini murdare, dar e vorba și de igienă, de apă și săpun, ceea ce cred că discutam de fiecare dată.
Al doilea rând, fiind o infecție virală, nu o vom trata şi întări cu antibiotice. Nu ne trebuie antibiotice, la fel ca la gripă și la infecțiile virale. În al treilea rând, se poate transmite inclusiv prin tuse și strănut. În momentul în care în creșă sau la grădiniță unul dintre copii este infectat, poate să transmită foarte ușor. Boala se recunoaște ușor, sunt niște leziuni, niște ulcerații, în cerul gurii și la baza gâtului. Deci e foarte simplu să punem diagnosticul. În prima săptămână, este riscul cel mai mare de a transmite boala. Deci, riscul este în colectivități şi vorbim de creșe, de grădinițe, locurile de joacă și aici trebuie să fim atenți”, a explicat dr. Adrian Marinescu, director medical la Institutul Matei Balș.
Boala debutează cu febră
„De cele mai multe ori, este o formă ușoară care se rezolvă într-o săptămână, maxim 10 zile, deci nu pune probleme decât la copii care au sistem imunitar deficitar. Se recomandă izolare acasă pentru perioada respectivă, până se vindecă toate simptomele, până trec simptomele. De cele mai multe dintre bolile infecțioase am scăpa dacă ne-am spălat cu apă și săpun, adică mâinile curate. Și cred că e o regulă pe care o auzim dintotdeauna, nu legată de pandemie și de herpangină”, a completat dr. Adrian Marinescu.
Monica Pop, despre lupta cu cancerul de colon: „Supraviețuiesc cu patru operații. Și mai urmează”
Herpangina: cauze, simptome, tratament
Herpangina este o infectie virala, care apare la copiii cu varsta cuprinsa intre 1 si 10 ani (incidenta maxima fiind cuprinsa intre 1-4 ani) si este determinata de virusul Coxsackie de tip A.
O infectie a gurii si gatului, herpangina este cauzata de un grup de virusi numiti enterovirusuri. Este similara cu o alta afectiune care afecteaza copiii, cunoscuta sub numele de boala mana-gura-picior care este, de asemenea, cauzata de enterovirusuri. In timp ce ambele afectiuni provoaca vezicule si ulceratii orale, locatia acestor leziuni este diferita.
Infectiile cauzate de enterovirusuri sunt foarte contagioase si se raspandesc cu usurinta de la un copil la altul.
In timp ce adultii pot experimenta herpangina, este mai putin probabil sa o faca, deoarece au construit anticorpii pentru a lupta impotriva virusului.
Herpagingina are un debut brusc si are urmatoarele simptome asociate: