Până în 2030 nu vor mai exista fumători! Măsura, criticată pentru că ar încălca liberul arbitru, presupune creşterea progresivă a vârstei minime de la care o persoană poate cumpăra ţigări

Costurile tot mai mari ale unui serviciu de sănătate finanţat din bani publici au determinat autorităţile britanice să ia în calcul interzicerea cu desăvârşire a unor vicii care îi trimit pe oameni pe patul de spital. Iar fumatul este unul dintre acestea, obiectivul principal fiind ca, până în 2030, să nu mai existe fumători.
Oana Anghel
10 iun. 2022, 09:57
Până în 2030 nu vor mai exista fumători! Măsura, criticată pentru că ar încălca liberul arbitru, presupune creşterea progresivă a vârstei minime de la care o persoană poate cumpăra ţigări

Până în 2030 nu vor mai exista fumători, acesta ar fi marele deziderat al autorităţilor de la Londra. Iar acest lucru ar putea fi posibil prin creşterea progresivă a vârstei minime de la care o persoană poate cumpăra ţigări, arată o analiză comandată de Ministerul Sănătăţii britanic, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Vârsta minimă pentru cumpărarea legală de tutun în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor a fost majorată ultima dată în 2007, de la 16 la 18 ani.

Anul trecut, Noua Zeelandă a anunţat că intenţionează să interzică generaţiilor viitoare să mai cumpere ţigări, persoanele cu vârsta de până la 14 ani în 2027 neavând voie să cumpere ţigări în această ţară în timpul vieţii lor.

Citeste si Războiul din Ucraina afectează grav economia occidentală. Marea Britanie raţionalizează uleiul de gătit

Până în 2030 nu vor mai exista fumători – unul dintre principalele obiective ale autorităţilor britanice privind sănătatea publică

Iar fumatul nu este singura problemă care-i trimite ce cetăţenii acestei ţări în spitale. Obezitatea este şi ea una dintre principalele probleme de sănătate cu care se confruntă britanicii. Astfel, în ultimii ani, autorităţile au încercat inclusiv să impună reducerea nivelului de zahăr din băuturi.

Această intenţie s-a lovit, însă, de opoziţia mai multor membri ai partidului premierului Boris Johnson, care au considerat că aceste constrângeri nu înseamnă altceva decât încălcarea liberului arbitru. Guvernul conservator a amânat recent o politică de combatere a obezităţii, punând sub semnul întrebării cât de departe ar merge cu astfel de măsuri în timpul unei crize a costului vieţii.

Datele guvernamentale au arătat că taxele pe tutun au strâns 10,28 miliarde de lire sterline  pentru bugetul public în 2021/2022.

Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, a precizatcă fumatul este „cea mai mare cauză de boală şi deces care poate fi prevenită„. El a declarat că guvernul va demara un proces de analiză a vaping-ului ca substitut al fumatului.

Citeste si Boris Johnson recunoaşte că Marea Britanie antrenează militari ucraineni pe teritoriul său: „Instruim ucraineni atât în Polonia, cât şi în Regatul Unit”

 

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. Toate șansele să devină președinte. Verdictul venit acum
Playtech.ro
Cele mai periculoase semne de circulaţie! Rămâi şi 90 de zile fără permis
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Bendeac, vorbe grele despre Dan Negru: Un manipulator filorus
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Pensii mai mari cu 200 de lei pentru acești pensionari! Sumele de bani vor fi livrate într-o săptămână
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
România ar putea rămâne în beznă de Paşte: Avertismentul Transelectrica
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred