Artistul conducea o mașină neînmatriculată, în timp ce se afla sub influența drogurilor. Acesta a făcut live pe Facebook cu isprava lui, iar ulterior a șters postarea.
Prinţul Banatului, pe numele său real Ionuţ Zahara, din judeţul Mehedinţi, a fost prins, la Timişoara, în timp ce conducea un autoturism, după ce consumase droguri.
Interpretul de manele a fost depistat în timul unei razii a IPJ Timiş, cu ocazia desfăşurării unui festival.
„În data de 11 iunie, în jurul orei 21:55, polițiștii Secției 4 Timișoara au oprit în trafic pe Calea Torontalului din Timișoara un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta avea auto neînmatriculat. Bărbatul a devenit agitat, fiind imobilizat, încătușat și condus la sediul secției unde a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat valoare pozitivă la cocaină, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice”, ne-au declarat reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive” și „conducerea unui autoturism neînmatriculat”.