Ruga lui Florin Piersic, după pierderea lui Valentin Uritescu și a lui Alexandru Lulescu: „Oprește-te, Doamne!”

După dispariția consecutivă a celor doi mari actori, îndrăgitul artist a transmis un mesaj îndurerat după pierderea celor doi prieteni ai săi.
Alina Costache
20 iun. 2022, 09:41
Ruga lui Florin Piersic, după pierderea lui Valentin Uritescu și a lui Alexandru Lulescu:

Florin Piersic este devastat de pierderea celor doi prieteni și colegi de breaslă ai săi, Valentin Uritescu și Alexandru Lulescu, la doar o zi distanță unul de altul. Coleg de generație cu aceștia, Florin Piersic spune că România își pierde valorile culturale într-un ritm alert.

Alexandru Lulescu va fi înmormântat luni în Cimitirul Bellu. Marele actor va fi condus pe ultimul drum cu onoruri militare
“Oprește-te, Doamne, să-i mai iei dintre noi! O minune de om și de artist, pe Valentin Uritescu l-am avut în emisiunea mea Piersic show, atunci a fost ultima data când ne-am văzut și am stat față în față, o enciclopedie de teatru, cu un umor cu totul special. Și mai este unul mai puțin la numărătoare. Nu demult, l-am sărbătorit la Teatrul Tănase pe Alexandru Lulescu, în ultima vreme am vorbit des cu el, mă iubea nespus și eu îl iubeam la fel. Au plecat spre stele doi artiști din generația mea, doi actori minunați, Dumnezeu să-i țină la dreapta lui!”, a transmis Florin Piersic, într-o intervenție în direct.

Marele actor Valentin Uritescu a murit la vârsta de 81 de ani
Valentin Uritescu a murit vineri noaptea la 81 de ani, după ce s-a confruntat aproape 50 de ani cu sindromul extrapiramidal, o boală degenerativă.

Cu puțin înainte, actorul de comedie Alexandru Lulescu s-a stins și el din viață, la vârsta de 90 de ani. La cei 86 de ani ai săi, Florin Piersic trăiește la Cluj, dar încă nu s-a retras din viața artistică.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
O nouă escrocherie face victime. ANAF îi avertizează pe români
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți