Vreme mohorâtă, cu ploi şi ninsori slabe la munte. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Temperaturile scad uşor în ziua de joi, maximele încadrându-se, în general, între 0 şi 9 grade. Va fi o zi mohorâtă, înnorată, în care vom avea şi precipitaţii. Va ploua în sud şi sud-vest, iar la munte va ninge.
Romania TV
13 feb. 2013, 16:45
Vreme mohorâtă, cu ploi şi ninsori slabe la munte. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Joi, va fi o zi cu cer noros şi în Capitală. Va mai ploua din când în când, vântul va sufla slab, iar la prânz aşteptăm o maximă de 5…6 grade.

Vineri, vremea rămâne în general închisă, dar precipitaţiile sunt mai puţine. Însă vom avea ceaţă mai ales in primele ore ale zilei în sudul şi în estul ţării. Va fi înnorat si vor fi precipitaţii slabe mixte, iar la munte va ninge slab. La amiază vor fi între -1 şi cel mult 8 grade.

Şi pentru bucureşteni ziua de vineri vine tot cu vreme mohorâtă, însă nu va ploua. La amiază, maximele ajung la aproximativ 6 grade.

Sâmbătă, vremea rămane închisă şi se va răci în est si în sud-est. Norii prezenţi lasa precipitatii slabe, ploi, burnita sau fulguieli. Vantul nu va sufla prea tare, iar la amiaza, maximele se vor incadra intre -4 si 9 grade.

Vremea nu este prietenoasa nici sambata cu bucurestenii pentru ca nu prea sunt sanse sa vedem soarele, iar dimineata va fi ceva ceata. La amiază, asteptam cam 5 grade.

In ultima zi a saptamanii, temperaturile mai scad putin si vremea devine usor mai rece, cu maxime de la -4 la cel mult 7 grade. Izolat vor mai fi precipitatii slabe, mai ales fulguieli la munte.

De luni pana la jumatatea saptamanii viitoare, temperaturile cresc din nou iar sansele de precipitatii sunt mai mari de miercuri in vest si in nord.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Scrisoarea de garanție bancară – un instrument financiar din ce în ce mai popular în România
MediaFlux
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'