Simona Man, despre primirea lui Becali în PPDD: Putem avea o discuţie dacă îşi asumă statutul

Preşedintele PPDD, Simona Man, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că ar putea avea o discuţie cu George Becali despre primirea acestuia în formaţiune, dacă parlamentarul îşi asumă statutul PPDD şi va hotărî că se poate integra.
Romania TV
11 feb. 2013, 15:25
Simona Man, despre primirea lui Becali în PPDD: Putem avea o discuţie dacă îşi asumă statutul

„Dacă domnul Becali îşi asumă statutul şi va hotărî că se poate integra, putem să avem o discuţie. În principiu, în primul rând trebuie să-şi asume statutul PPDD”, a spus Simona Man, într-o conferinţă de presă, răspunzând unor întrebări.

La rând său, Dan Diaconescu, prezent la această conferinţă, a arătat că dacă Becali îşi va exprima această dorinţă, hotărârea privind aderarea lui la acest partid o iau reprezentanţii PPDD.

„Eu nu pot să nu fiu alături de Gigi Becali, chiar dacă el mi-a fost adversar şi în cazul Oltchim şi în alte situaţii. Eu consider că în principal adversarului trebuie să-i dai şansa de-a fi liber, nu numai ca exprimare, dar şi fizic vorbind, aşa cum este situaţia de acum”, a spus Dan Diaconescu.

El a constatat cu „tristeţe” că Becali nu-i poate fi contracandidat la Preşedinţie şi a arătat că acesta „este oricum o pasăre rară în Parlament sau pe scena politică pentru că el este printre puţinele excepţii care ia de la el bani şi dă la popor”.

George Becali a demisionat din PNL şi va activa ca parlamentar independent, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

El a ţinut să precizeze că Becali va activa în continuare ca parlamentar independent. „Domnul Becali a demisionat din PNL şi este deputat independent”, a explicat Antonescu.

Anterior, Becali anunţase, la un post de televiziune, după ce a fost condamnat de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu suspendare, că vrea să demisioneze din PNL pentru a nu-i face rău preşedintelui Crin Antonescu, dar a precizat că va rămâne în partid dacă şeful PNL îi va cere asta.

George Becali a fost condamnat, luni, definitiv, de completul de cinci judecători al instanţei supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.

Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare în cazul lui Becali pe o perioadă de opt ani, timp în care acesta va trebui să respecte mai multe obligaţii ce îi vor fi impuse de serviciul de probaţiune din zona domiciliului său.

George Becali îşi păstrează mandatul de deputat, dacă în sentinţa de condamnare nu se specifică pierderea drepturilor electorale, a declarat, luni, deputatul PSD Eugen Nicolicea, secretar al Camerei.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români. Ce au pățit după ce au plătit avans pentru un sejur all inclusive la Mamaia Nord
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Dentista din Brăila a avut parte de o moarteVIOLENTĂ! Detaliile scoase la iveală de autopsie, biata femeie a...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Cetățean american condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'