În luna mai 2012, Daniel Catană a lovit cu o secure într-o maşină de poliţie şi apoi a ameninţat cu aceeaşi armă şi doi poliţişti, care s-au apărat trăgând cinci focuri de armă în agresor.
Bărbatul a fost condamnat la doi ani cu executare pentru ultraj, distrugere şi port ilegal de armă albă.
Incidentul s-a petrecut pe un drum din localitatea Hălăreşti în timp ce agenţii încercau să-l convingă pe Daniel Catană să urce într-o maşină de salvare pentru a merge la spital, în urma unor manifestări violente. De fapt, soţia acestuia a fost cea care a apelat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o ambulanţă, după ce soţul ei a început să facă scandal acasă, potrivit Mediafax.
În momentul în care poliţiştii au ajuns în Hălăreşti, tânărul mergea cu o căruţă pe drumul din sat, acesta începând să-i ameninţe pe agenţi că-i va lovi cu o secure pe care o avea în mână dacă se vor apropia de el. Ulterior, agresorul s-a dus la maşina de poliţie şi a lovit de mai multe ori în portbagaj şi în geamurile portierelor.
În faţa instanţei de judecată, tânărul şi-a recunoscut fapta şi a regretat-o, astfel ca pedeapsa să-i fie redusă la o treime. Pe lângă executarea celor doi ani de puşcărie, Daniel Catană mai are de plătit şi despăgubiri de 2.735 de lei, reprezentând distrugerile provocate maşinii de poliţie.