Roxana Dobre a sărit ca arsă după ce BOR nu i-a recunoscut nunta cu Florin Salam: „La noi a fost păcat binecuvântarea în biserică miercurea. În ce lume putem trăi…”

Florin Salam şi Roxana Dobre s-au legat pe viaţă. Pe 1 iunie, cei doi şi-au jurat iubire veşnică după opt ani de relaţie. Dar, dat fiind faptul că s-au cununat religioas într-o zi de miercuri, zi de post, Biserica ortodoxă nu le-a recunoscut cununia.
Oana Anghel
22 iun. 2022, 15:03
Roxana Dobre a sărit ca arsă după ce BOR nu i-a recunoscut nunta cu Florin Salam: „La noi a fost păcat binecuvântarea în biserică miercurea. În ce lume putem trăi…

Roxana Dobre şi Florin Salam au avut o nuntă într-un cadru idilic, la malul mării. Fericirea lor a fost, însă, umbrită de vestea că ÎPS Teodosie nu recunoaşte cununia religioasă. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a explicat că slujba lor religioasă nu ar avea, de fapt, valoare canonică și spirituală pentru că a fost oficiată într-o zi de post. La asta se adaugă şi faptul că cei doi și-ar fi unit destinele în biserica unui fost preot eliminat din BOR, scrie spynews.ro.

Recent, presa a readus în atenţie cazul preotului Marian Ene, de la Biserica Fotăchești din Videle, supranumit „Duhovnicul vedetelor”. La începutul anului 2021, acesta a fost prins de poliţişti în pat cu un adolescent de 16 ani, fugit dintr-un centru de plasament. Preotul se află, în prezent, în spatele gratiilor, dar noutatea este că acesta s-a mai ales cu o acuzaţie, aceea că nu i-a returnat unei cunoştinţe suma de 300.000 de euro.

Citeste si Roxana Dobre a avut trei pictoriale incendiare în Playboy. Câţi bani a încasat soția lui Florin Salam

Roxana Dobre, reacţie dură după ce BOR nu i-a recunoscut nunta cu Florin Salam

Povestea, pe scurt, este următoarea. Preotul Marian Ene s-a plâns că este victima unui șantaj, după ce opt persoane i-ar fi solicitat aproximativ 300.000 de lei, pentru a nu publica o filmare în care preotul le făcea sex oral unor băieți. Părintele ar fi împrumutat această sumă de la un prieten, dar nu şi-a putut achita datoria pentru că a ajuns în spatele gratiilor după partida de sex cu minorul de 16 ani. Bărbatul l-a dat pe preot în judecată pentru a-şi recupera banii, iar instanța a admis cererea de executare silită. Astfel, bunurile duhovnicului urmează să fie scoase la licitație pentru acoperirea pagubei, scrie spynews.ro.

Roxana Dobre a sărit ca arsă în momentul în care i-a ajuns sub ochi această ştire. Ea a reacţionat pe rețelele de socializare, simţindu-se nedreptăţită că nu i s-a recunoscut cununia cu Salam în timp ce în România se petrec lucruri mult mai grave.

La noi a fost păcat binecuvântarea în biserică miercurea. În ce lume putem trăi…„, a scris Roxana Dobre pe Instagram.

Citeste si Adevărul a ieșit la iveală. Cum se înțelege, de fapt, Betty Salam cu mama ei vitregă, Roxana Dobre

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
O nouă escrocherie face victime. ANAF îi avertizează pe români
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți