Carmen Harra a povestit, de curând, că atunci când a ajuns în Statele Unite ale Americii, în anul 2003, avea doar 40 de dolari, dar în scurt timp a reușit să facă milioane.
Clarvăzătoarea spune că există o metodă prin care oricine poate să atragă sume mari de bani în viața lui. Această metodă ar fi folosită inclusiv de milionarii lumii.
„Am plecat în SUA cu 80 de dolari, iar cu 40 mi-a luat un parfum bun, am zis că văd eu apoi ce fac. Aveam cu mine o pereche de pantofi primiți de la o prietenă, o rochiță și o pijama.
Dar am ajuns cu 40 de dolari, în câteva săptămâni aveam 20.000 de dolari! Apoi m-am răzbunat și mi-am luat tot ce mi-am dorit și am visat. Am refulat!
Banii sunt o formă energetică, noi oamenii suntem o formă energetică. Noi trebuie să generăm banii, iar ei fiind formă energetică avem tot felul de modalități prin care să-i atragem în viața noastră.
Dacă în fiecare zi când ne sculăm spunem ‘vai de mine, n-avem bani să cumpărăm, nu avem, nu putem’, nu o să avem niciodată, pentru că aceste cuvinte au putere în univers, iar ce spunem noi, devenim.
Energia asta materială se manifestă prin numere, deci ne scriem nouă un cec. Să nu vă fie frică să puneți cât mai multe zerouri. Ne scriem pe hârtia respectivă sume”, , a dezvăluit Carmen Harra, la Antena Stars.
Tot recent, Carmen Harra a vorbit și despre un eventual nou război mondial: „Omenirea, la ora actuală trece printr-un purgatoriu, o fază nu de involuție, ci de transformare care poată să țină până în anul 2033. Și abia de atunci intrăm într-o altă etapă de evoluție.
Dar, haosul acesta prin care noi trecem este necesar pentru progrresul nostru spiritual. În final, pandemia ne învață lucruri esențiale ca să putem să evoluăm. Ne-am interiorizat, ne-am găsit pe noi, ne-am căutat alte resurse, am văzut cât suntem de puternici, că putem să trecem peste așa ceva. (…)
Citește și: Carmen Harra, previziuni sumbre despre război şi variola maimuţei: „Apare o nouă nenorocire”
Războiul este tot o reflexie a stării de spirit și tot o lecție karmică, apropo de legile universale și de ce învățăm de la strămoșii noștri. Dacă stăm și ne uităm mai bine când a început Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și acest război, toate încep sub incidența acelei cifre 5, care înseamnă război, dimensiunea a 5-a, înseamnă moarte. Cum ne explicăm o coincidență atât de mare? Ni se arată ceva de la o forță divină să ne păzim, pentru că experimentăm aceleași lucruri karmice pe care le-am mai experimentat.
Și le experimentăm până când le rezolvăm. Dacă noi am fi rezolvat Al Doilea Război Mondial karmic, acest război nu s-ar fi întâmplat. De ce se întâmplă în Europa și nu în America? De ce nu se întâmplă în America de Sud? De ce nu se întâmplă în Australia? De ce se întâmplă cu aceiași pioni care au participat și în Primul și în al Doilea Război Mondial? Pentru că cei care au generat ceva au generat și Al Doilea Război și generează și posibilitatea și celui de-al treilea război mondial”, a explicat Carmen Harra.