Un bărbat a rămas orb în urma unei erori medicale deosebit de grave. Medicul care a efectuat operaţia a dispărut la scurt timp după incident, nemaiţinând legătura nici cu pacienţii lui, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Bratislava. Spitalul a oferit victimei şi familiei sale consiliere psihologică şi sprijin pentru a face faţă consecinţelor, scrie Agerpres.
Autoritatea de supraveghere sanitară din această ţară a demarat, totodată, o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii acestei erori medicale.
Malpraxisul vine pe fondul unui conflict uriaş în sectorul medical. În urmă cu o săptămână, sindicatul medicilor a anunţat că aproximativ 3.000 de medici sunt pregătiţi să îşi dea demisia în cazul în care veniturile salariale nu cresc, iar condiţiile de muncă precare nu se îmbunătăţesc. Din cauza plecării masive a medicilor slovaci peste hotare, în special în Cehia şi Austria, medicii rămaşi în ţară sunt suprasolicitaţi, situaţia înrăutăţindu-se odată cu declanşarea pandemiei de coronavirus.
Anul trecut, un austriac de 82 de ani a rămas fără piciorul sănătos în urma unei amputări eronate. Spitalul în care s-a efectuat intervenţia chirurgicală şi-a recunoscut greșeala, informează CNN. Eroarea s-a produs din cauza faptului că angajatul din cadrul personalului auxiliar al spitalului a pus semnul destinat piciorului de operat pe piciorul greșit. Greşeala a fost descoperită în timpul procedurii de pansare.
„În cursul zilei de joi, în timpul procedurii standard de schimbare a pansamentului, a fost descoperită nefericita greșeală, cauzată de o greșeală umană. O combinație dezastruoasă de circumstanțe a dus la amputarea piciorului drept a pacientului în loc de cel stâng”, se arată în comunicatul remis de unitatea medicală.
Pacientul avea mai multe boli asociate care i-au afectat starea generală de sănătate și ambele picioare. În cele din urmă, bătrânul a rămas fără ambele picioare. Pacientul şi familia acestuia au beneficiat de ajutor psihologic. Chirurgul care a efectuat operația a solicitat să nu muncească până la finalizarea anchetei.
„Dorim să adăugăm că vom face tot ce ne stă în putință pentru a desluși cazul, pentru a investiga toate procesele interne și pentru a le analiza într-un mod cât mai critic. Orice măsură necesară va fi luată imediat”, mai este menționat în comunicatul spitalului.
Citeste si Miss Brazilia a murit la doar 27 de ani, în timpul unei operaţii de îndepărtare a amigdalelor