Accident grav pe DN1, în judeţul Sibiu. Opt cetăţeni bulgari au fost răniţi

Opt cetăţeni din Bulgaria, care plecau la muncă în Germania, au fost răniţi, marţi dimineaţă, într-un accident pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce microbuzul în care se aflau a derapat din cauza vitezei şi a ieşit în afara părţii carosabile.
Alina Costache
12 feb. 2013, 08:02
Accident grav pe DN1, în judeţul Sibiu. Opt cetăţeni bulgari au fost răniţi

Cei opt bulgari, persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 59 de ani, au plecat din Bulgaria cu intenţia să ajungă la muncă în Germania, potrivit Mediafax.

„Microbuzul s-a răsturnat în şanţ, iar opt persoane au fost rănite. Acestea sunt conştiente, dar au suferit traumatisme şi escoriaţii, fiind transportate la spital”, a declarat Silviu Albişor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

La ieşirea din localitatea sibiană Sălişte, în jurul orei 4.00, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, maşina a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile. Doi dintre cei opt cetăţeni bulgari răniţi sunt în stare mai gravă, iar unul dintre aceştia va fi transferat la un spital din Cluj-Napoca.

„Aceştia au fost preluaţi de personalul medical specializat, în vederea acordării îngrijirilor medicale de urgenţă. După primele investigaţii s-a constatat că doi dintre aceştia au o stare mai gravă„, a declarat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu. Potrivit acestuia, este vorba despre un bărbat de 48 de ani şi de o femeie de 52 de ani.

„Bărbatul a suferit fractură de vertebră cervicală, cu secţiune de măduvă şi va fi transferat la un spital din la Cluj. Femeia a suferit o fractură la torace şi traumatism toracic. Femeia se află în continuare în investigaţii. Ea va fi internată fie în secţia ortopedie, fie la chirurgie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu.

Celelalte şase persoane rănite în urma accidentului au suferit contuzii, traumatisme şi excoriaţii care „la prima vedere” nu necesită internare. Investigaţiile medicale continuă însă şi pentru aceştia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Anca Bloanca, în urma cercetărilor poliţiştii Serviciului Poliţie Rutieră au stabilit că şoferul microbuzului din Bulgaria a adormit la volan.

„Pe fondul oboselii, şoferul microbuzului a adormit la volan, pierzând controlul maşinii care a ieşit în afara părţii carosabile”, a declarat pAnca Bolanca.

Vremea nefavorabilă şi neadaptarea la condiţiile de circulaţie fac din ce în ce mai multe victime. Un grav accident de circulaţie s-a petrecut duminică dimineaţa pe Valea Oltului, pe raza localităţii Racoviţa. Trei oameni au ajuns la spital în stare critică, iar circulaţia a fost blocată timp de o oră şi jumătate.

Citeşte şi: Două poliţiste au murit într-un accident rutier în Buzău VIDEO

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai