Vladimir Putin, acuzat de Occident că a declanșat o nouă criză sanitară: „A început deja”

Instituțiile internaționale vin cu noi vești îngrijorătoare. Criza sanitară revine, pe fondul unei crize economice, alimentare și energetice.
Filip Stan
23 iun. 2022, 17:29
Vladimir Putin, acuzat de Occident că a declanșat o nouă criză sanitară: „A început deja

De jumătate de an, Occidentul vorbește din ce în ce mai des despre criza economică și totodată, despre criza alimentară. În presa din vest oamenii sunt avertizați că nu vor mai avea suficienți bani ca să-și asigure același standard de viață până în 2021, dar lipsa banilor nu va reprezenta o problemă atât de mare, pentru că oricum nu se vor mai găsi alimente suficiente.

Presa occidentală prezintă scenarii despre care mulți ar fi spus în urmă cu câțiva ani că sunt doar ipoteze science-fiction (SF). Astfel, mixul de crize economice și alimentare ar putea determina o nouă criză sanitară.

Peter Sands, directorul executiv al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei și malariei a declarat că de vină ar fi criza alimentară pe care ar putea să o declanșeze războiul din Ucraina. Din cauza penuriei de alimente, o mulțime de oameni ar putea deveni vulnerabili la bolile infecțioase, a transmis oficialul, citat de presa internațională.

 

Occidentul aruncă din nou vina pe Vladimir Putin

 

Odată cu prelugirea războiului din Ucraina, după ce Rusia a cucerit Donbasul, au fost oprite exporturile de cereale al statului controlat la nivel format de către Volodimir Zelenski.

Ucraina este cel de-al patrulea exportator de grâu și porumb din lume, o chestiune care se anunță îngrijorătoare pentru aprovizionările din multe state.

„Cred că următoarea criză sanitară a început deja. Nu este vorba despre un nou virus, ci despre faptul că numeroase persoane malnutrite vor fi mai vulnerabile în faţa virusurilor existente”, a declarat Sands.

„Cred că impactul combinat al bolilor infecţioase, penuriilor alimentare şi crizei energetice (…) poate să provoace milioane de decese suplimentare”, a adăugat oficialul.

 

Ce trebuie să facă guvernele lumii

 

Peter Sands susține că guvernele lumii „trebuie să acorde prioritate îngrijirilor medicale primare, îngrijirilor acordate în sate, în comunităţi”, pentru a diminua impactul crizei alimentare în rândul populaţiilor care sunt cele mai sărace şi cele mai vulnerabile, a subliniat expertul britanic aflat la conducerea fondului ce dispune de un buget de 4 miliarde de dolari.

Între timp, unele state occidentale, în frunte cu SUA, acuză Rusia că face presiuni pentru a obţine concesii, prin blocarea exporturilor vitale de cereale ale Ucrainei, fapt care ameninţă multe ţări cu riscul de foamete. În replică, autoritățile de la Moscova neagă însă aceste acuzaţii.

Vineri, Germania va organiza o conferinţă internaţională despre criza alimentară, iar la acest eveniment va fi prezent şi liderul diplomaţiei americane, Antony Blinken.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Se închide cea mai veche fabrică din România. A fost construită pe vremea domnitorilor fanarioți
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Casa Națională de Pensii anunță lista stațiunilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București