Ministrul Muncii a reamintit că voucherele sociale vor fi folosite „strict pentru produsele alimentare” şi fac parte din sprijinul hotărât în coaliţia de guvernare, ca parte a unui pachet mai mare de măsuri.
„Am avertizat de la început să dinamica în prima tranşă e foarte mare, adică trebuie întâi să confecţionăm cardurile, să le inscripţionăm cu datele cu caracter personal. Al treilea pas este distribuţia şi abia ulterior după confirmarea primirii cardurilor de către cetăţeni, să alimentăm aceste carduri prin intermediul Ministerului Fondurilor şi Proiectelor Europene.
Situaţia cu viramentele este la Ministerul Proiectelor Europene. O să discut cu domnul ministru să avem situaţia la zi, raportarea la sfârşit de săptămână. Luni dimineaţă vom avea datele exacte. Se centralizează, se distribuie şi au început să se alimenteze cardurile.
Dacă vor fi situaţii în care nu vor ajunge cardurile până la finalul lunii iunie, vom continua livrare acestor carduri pe 1, 2 sau 3 iulie. Nu înseamnă că suma aferentă lunii iunie este pierdută. În momentul în care avem confirmarea că s-au primit cardurile, facem şi viramentele”, a explicat Marius Budăi, în direct la România TV.
La începutul săptămânii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranşe ale ajutorului în valoare de 250 de lei.
Până la 1 iulie 2022, 500.000 de români vor primi banii europeni pentru achiziţionarea alimentelor sau meselor calde. „Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental ”Sprijin pentru România” cu care se pot achiziţiona produse alimentare şi mese calde. Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranşe până la finalul anului. Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranşele 2, 3 şi 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv)”, se menţionează în comunicat.
Până la sfârşitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite. Dacă, din motive obiective ce ţin de mecanismul etapizat de producţie şi distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potenţialii beneficiari să nu primească ajutorul, susţin reprezentanţii ministerului.
„Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel naţional, pus în practică în numai câteva săptămâni, şi având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenţilor de carduri şi a angajaţilor Poştei Române, împreună cu celelalte autorităţi implicate în validarea şi actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari. Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătăţirii siguranţei alimentare”, a explicat ministrul Marcel Boloş.
Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.
De vouchere sociale beneficiază următoarele categorii de persoane: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. De asemenea, voucherele sociale se dau şi familiilor cu cel puţin doi copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.