„Aurul” lui David Popovici, de şase ori mai puţine vizualizări pe YouTube decât ultimul hit al lui Tzancă Uraganu. Peste un sfert de milion de români au urmărit miercuri seară finala la 100 de metri pe care a câştigat-o David Popovici. Din cei 267.000 de români care s-au uitat, 238.000 au fost de la oraşe. Cu aceste cifre, TVR 1 a fost pe locul patru în clasamentul naţional şi pe trei în cel urban.
Pe contul de Youtube al TVR, finala de la 100 de metri a avut aproape 270.000 de vizualizări şi este, vineri, 22 iunie 2022, pe locul 7 la „tendinţe”. „Acestea sunt videoclipurile populare din România ale momentului pe YouTube”, se arată în mesajul postat de TVR pe pagina de Facebook.
„Aurul” lui David Popovici, de şase ori mai puţine vizualizări pe YouTube decât ultimul hit al lui Tzancă Uraganu. În primele preferințe ale românilor care utilizează YouTube se află mai multe manele, un desen animat bizar și o piesă hip-hop. De exemplu, ultimul hit al lui Tzancă Uraganu are 1,4 milioane de vizualizări, iar o piesă a lui Bogdan de la Ploieşti a trecut de un milion!