O tânără a moştenit 12 milioane de dolari, dar nu îi poate folosi. Australianca Clare Brown, de 26 de ani, a moștenit de la tatăl său o avere uriașă, de 12 milioane de dolari australieni, adică peste 8 milioane de dolari americani, dar trăiește în continuare din ajutor social, pentru că, înainte de a muri, tatăl a pus două condiții pentru ca ea să aibă acces la bani.
Însă Clare nu pare dispusă să facă aceste lucruri, spunând că suferă de ADHD și o formă de autism și nu poate să muncească. A apărut recent într-o emisiune tv și a avut un mesaj pentru familia ei:„Dați-mi ce mi se cuvine de drept. Eu sufăr. Nu-mi mai cereți să mă angajez pentru că asta nu se va întâmpla”.
Citeşte şi: Cum a reușit un oligarh rus să își protejeze averea cu doar o zi înainte să fie sancționat de UE
Tânăra a fost angajată, dar de câțiva ani s-a lăsat de serviciu, dând vina pe boală, deși, potrivit medicilor, este aptă să desfășoare orice activitate. O perioadă, tatăl i-a dat o alocație săptămânală de 500 de dolari, însă i-a tăiat fondurile când și-a dat seama că fiica lui, de fapt, nu vrea să muncească.
Clare, care a locuit într-o casă luxoasă și a mers la școli particulare, stă acum cu chirie într-o suburbie a orașului Sydney împreună cu soția ei, Lauren, și cu fiica lor de un an. Trăiesc din ajutorul social primit de la stat.
Soacra ei susține că un alt motiv pentru care Clare nu vrea să muncească este pentru că oamenii o marginalizează pentru că este gay, iar soția ei, Lauren, spune că din cauza diagnosticului ei, Clare se luptă să-și îndeplinească sarcinile zilnice și are nevoie de o listă de verificare care să-i amintească să facă lucruri simple, cum ar fi să mănânce.
Clare a mai spus la tv că va ataca în instanță testamentul lăsat de tatăl ei și va demonstra că afecțiunea de care suferă o împiedică să muncească.