Solicitat să comenteze decizia comisiilor juridice şi a Comisiei de statut, privind revenirea la amendamentul lui Chiuariu, Ponta a spus: „Eu cred că prin toată discuţia cu acel amendament ne-am cam bătut singuri un cui în talpă, după ce m-am uitat juridic. Fiind în Legea AN, nu trebuia să mai punem în Statut. Sau nu trebuia să-l scoatem. Sau, oricum, am avut grijă să ne încurcăm singuri cu chestia aceea”.
Ponta a spus că, din punctul lui de vedere, în şedinţa de plen comun de miercuri trebuie decis prin vot în privinţa modificărilor la Statutul parlamentarilor, astfel încât lucrurile să fie foarte clare, scrie Mediafax.
Comisiile juridice reunite au eliminat, luni, din Statutul deputaţilor şi senatorilor articolul care viza încetarea mandatului de parlamentar în cazul unei atacări în instanţă în termen de 15 zile a raportului ANI prin care se constata starea de incompatibilitate.
Comisiile juridice au adoptat astfel amendamentul propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu, amedament care a provocat dezbateri aprinse în plen, social-democraţii şi liberalii situându-se pe poziţii opuse.
Pe 7 februarie, raportul privind cererea de reexaminare la Statut a fost retrimis la comisii de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, după contre între PSD şi PNL. Liberalii şi-au exprimat nemultumirile în şedinţa de plen faţă de acel alineat introdus miercuri în Comisia de statut care spune că dacă raportul ANI nu este contestat în termen de 15 zile, atunci el devine definitiv, iar din acel moment parlamentarul îşi pierde mandatul.
Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu care a spus că nu este normal să se facă o astfel de prevedere, că nu oricine poate să întrerupă când vrea mandatul de parlamentar. „Un mandat al unui parlamentar nu poate să înceteze în urma unui act de comunicare, grupul PNL va vota împotriva acestui act”, a spus Chiuariu.