Şeful SRI: Ameninţarea TERORISTĂ a crescut constant în ultimele luni

Şeful SRI, George Maior, a declarat marţi, după audierea în comisia parlamentară de control a Serviciului Român de Informaţii, că, în România, în ultimele luni, a crescut ameninţarea teroristă.
Filip Stan
12 feb. 2013, 14:29
Şeful SRI: Ameninţarea TERORISTĂ a crescut constant în ultimele luni

Am menţionat creşterea constantă a ameninţării teroriste în ultimele luni, în legătură cu teritoriul naţional. Noi încercăm să ţinem departe de teritoriul naţional această ameninţare care a afectat deja foarte serios un stat vecin, Bulgaria. Un alt aspect de prioritate care a fost menţionat a fost legat de securitatea cibernetică a ţării. Am avut posibilitatea să contracarăm atacuri extrem de dure la adresa infrastructurii statului pe acest domeniu, inclusiv instituţii fundamentale ale statului, cum este MAE sau instituţii din domeniul economiei”,  a declarat Maior, după discuţiile cu parlamentarii.

Directorul SRI a menţionat totodată şi faptul că există o tendinţă de creştere a crimei organizate transnaţionale, transfrontaliere, care s-a manifestat prin acţiuni inclusiv în centrul Bucureştiului, respectiv atacul armat de la Vitan, unde Serviciul a avut o cotnribuţie decisivă în identificarea făptuitorului.

Maior a mai spus că a evocat şi aspecte fundamentale legate de securitatea economică, securitatea energetică, corupţia la nivel strategic, care sunt avute în vedere de misiunile Serviciului şi activitatea sa curentă.

Directorul SRI a spus că această creştere a ameninţării teroriste nu trebuie să îngrijoreze în mod deosebit, Serviciul menţinând gradul de alertă la albastru precaut.

Nu trebuie să ne îngrijorăm în mod deosebit pentru că încercăm să ţinem departe de graniţele naţionale – prin măsuri, prin operaţiuni, prin decizii ale Serviciului legate de anumite persoane care călătoresc în spaţiul teritoriului naţional – să ţinem departe de graniţele naţionale această ameninţare. (…) Am putut menţine prin activitatea Servicului şi în cooperare cu alte instituţii acest grad de alertă albastru precaut şi sper să reuşim acest lucru în continuare„, a spus Maior.

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se modifică vârsta de pensionare: La ce vârstă vor putea ieși femeile la pensie în 2024
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Diana Șoșoacă acuză Europa că a „distrus România” în primul său discurs din Parlamentul European
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'