Între timp, Miki a dispărut din lumina reflectoarelor și mulți se întreabă cu ce se ocupă acum. Ei bine, Mariana Mihalache, pe numele ei real, cântă în continuare, nu a renunțat la muzică, însă a ales să meargă pe un alt gen muzical.
Miki are 49 de ani acum și a dezvăluit că interpretează folclor autentiv, alături de un taraf. De asemenea, s-a apucat și de învățat dansuri populare de la Nea Mărin.
Artista a mărturisit că se simte epuizată din cauza programului încărcat, însă spune că, în același timp, se bucură că e așa de ocupată.
”Avem evenimente de luni până duminică, nu mai stăm deloc pe acasă, ceea ce mă bucură. Pe plan muzical, de anul trecut cânt și folcor autentic și îmi place foarte mult.
Cânt cu un taraf, adică mai am o variantă de spectacol. Sunt foarte mulțumită, pentru că sunt foarte ocupată. Am mai multe variante acum și îi întreb pe oameni ce doresc să le cânt. Clientul alege!
Oricum îmi place foarte mult ceea ce fac. M-am apucat și de dansuri popular, cu Nea Marin. Fac asta din luna martie, îmi place mult de tot și merg de două ori pe săptămână. Inițial mergeam doar o dată pe săptămână, dar nu învățăm pașii, așa că am început să fac mai des.
Dacă tot am început să ccânt şi folclor, am zis să fiu completă, să învăț să și dansez pe muzică populară. Cele mai grele sunt dansurile moldovenești. Sunt foarte rapide și au foarte mulți pași și țopăială multă. Sunt foarte obositoare, e nevoie să mai repet și acasă”, a povestit Miki, în exclusivitate pentru Click!”.
Miki e într-o relație de 19 ani cu Răzvan Constantinescu, însă abia anul trecut au decis să se căsătorească.
”M-am îmbrăcat în roz. Eu în viața mea nu am pus roz pe mine, dar Răzvan, al meu soț acum, a spus că ar fi frumos să mă îmbrac așa. A fost ideea lui. Cererea de căsătorie a avut loc în 2003, mi-a dat și inelul atunci. Nu știu de ce nu s-a întâmplat, nu ne-am grăbit.
Foarte mulți prieteni au scris „dar oare nu v-ați pripit?”, ironic, în glumă. Acum doi ani trebuia să fim nași. Am făcut acea slujbă, ne-a citit ceva pentru logodnă tatăl miresei pentru că e preot, chiar în sufragerie”, a detaliat Miki la Antena Stars.