Fața tristă a stațiunii Mamaia: Cazinoul inaugurat de Casa Regală zace în paragină (FOTO) | EXCLUSIV

Din ce în ce mai multe clădiri din România, cu puternică încărcătură istorică, sunt lăsate în paragină. Printre monumentele istorice aflate într-un stadiu avansat de degradare se numără și Cazinoul din Mamaia. 
Andi Miron
29 iun. 2022, 13:12
Fața tristă a stațiunii Mamaia: Cazinoul inaugurat de Casa Regală zace în paragină (FOTO) | EXCLUSIV
Cazinoul din Mamaia, lăsat în paragină, iunie 2022 / Foto: Andi Miron

Pe vremea monarhiei și a comunismului, Cazinoul din Mamaia era localizat în cea mai populară zonă a stațiunii. În ziua de azi, pe fondul dezvoltării destinației turistice, către zona de nord – Năvodari, cazinoul se află în sud, departe de cea mai dinamică și luxoasă zonă, a cluburilor Nuba, Loft și Fratelli, la aproximativ 7 kilometri de acestea.

Localizat la capul de nord al telegondolei, Cazinoul Mamaia reprezintă una dintre puținele clădiri din stațiune lăsată în paragină. Astfel, contrastează puternic cu restul imobilelor din zonă, deși este încadrată ca monument istoric.

„1934 – 1935. Ansamblul cazino Mamaia

Construit de Primăria Constanța pe locul primului pavilion din lemn pentru băidin 1905. 

Proiectat de arh. Victor Gheorghe Stephănescu în stil modernist cu elemente mediteraneene. 

Cuprindea restaurant, cabine pentru plajă, pod cu bar maritim”, se arată pe însemnul atașat peretului arcadei clădirii, ce marchează imobilul ca monument istoric.

 

Istoria Cazinoului Mamaia

 

Primele imobile în stațiunea Mamaia au apărut în anul 1906, după construcția Portului Constanța, ce a determinat „mutarea” plajei.  Tot în 1906 a avut loc inaugurarea stațiunii, pe 28 august. În 1920 au început investițiile masive în Mamaia, o reconstrucție, după pagubele provocate de cel de Primul Război Mondial. Astfel, în doar jumătate de deceniu, turiștii se puteau bucura de restaurante, patiserii și plimbări cu bărcile cu motor.

Cazinoul din stațiunea Mamaia a fost inaugurat în anul 1935, în prezența lui Carol al II-lea. Constănțenii Jacob Aristide și Gheorghe Timiraș, invalid de război, au fost finanțatorii. Proiectul Cazinoului i-a fost atribuit spre execuţie arhitectului Victor G. Stephănescu, ce realizase anterior diverse proiecte majore, printre care moscheea şi clădirea Primăriei din Piaţa Ovidiu, în prezent Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa.

În general, cei mai înstăriți români își permiteau să joace jocuri de noroc, să mânânce și să bea la Cazino, atât în vremea regelui, cât și a comuniștilor. Meniul conținea, printre altele, caviar, brânză franțuzească, profitelor, cafea turcească, șampanie și vinuri românești, dar și franțuzești în anii ’60 ai secolului trecut. Un remarcabil mix plin de influențe specific istoriei zbuciumate a României, aflată de-a lungul timpului sub influența occidentală, slavă și turcă.

Străinii au fost impresionați de stațiunea Mamaia. Romancierul spaniol Miguel Angel Asturias de exemplu, laureat al Premiului Nobel de exemplu, susținea în 1968 că „Mamaia rivalizează cu orice stațiune de pe Coasta de Azur, pe riviera italiană sau de pe plajele Floridei”.

 

Cazinoul Mamaia, lăsat în paragină de un proprietar privat

 

Cazinoul din „stațiunea vedetă” de la Marea Neagră arată deplorabil. Multe spații sunt părăsite. Unele au funcționat ca restaurante și magazine, cândva. Acum, treptele clădirii sunt rupte, tavanul este spart, iar pereții mâzgâliți. Un peisaj dezolant.

Pentru a afla de ce a ajuns Cazinoul din Mamaia într-o situație atât de nefericită și dacă există vreun plan de acțiune din partea autorităților, am solicitat un punct de vedere din partea Primăriei Constanța.

Până la demararea unor lucrări de reabilitare, Ministerul de Finanțe trebuie să facă demersuri pentru a intra în posesia cazinoului, format din pavilion central, restaurant, corpuri laterale cu cabine și pod cu bar maritim.

„Imobilul reprezintă proprietate particulară;

Conform Deciziei penale nr.32/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.6536/2/2008 la data de 07.02.2019, instanța constată că terenurile la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr.21282 din 7 iunie 2006 și nr.20992 din 7 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, în favoarea Municipiului Constanța, aparțin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile”, a transmis Primăria Constanța, pentru RomâniaTV.net.

Între timp, Primăria Constanța are în lucru o altă clădire-simbol a României, una dintre cele mai frumoase din țară, Cazinoul Constanța. A fost lăsat în paragină timp de decenii, iar în 2020 au debutat lucrările de reabilitare, care ar urma să fie gata în 2023 sau 2024. Termenul inițial a fost 2022. Investiția totală este evaluată la 60 de milioane de lei, o suplimentare cu 15 milioane de lei.

Cum va arăta Cazinoul din Constanța după reabilitare

 

Foto Cazino Mamaia: Andi Miron

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. Toate șansele să devină președinte. Verdictul venit acum
Playtech.ro
Cele mai periculoase semne de circulaţie! Rămâi şi 90 de zile fără permis
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Bendeac, vorbe grele despre Dan Negru: Un manipulator filorus
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Pensii mai mari cu 200 de lei pentru acești pensionari! Sumele de bani vor fi livrate într-o săptămână
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
România ar putea rămâne în beznă de Paşte: Avertismentul Transelectrica
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred