Perspectivele unei înţelegeri „cuprinzătoare” pe un plan decisiv de rezolvare a crizei datoriilor de stat din zona euro par slabe la summit-ul UE de miercuri divergenţele profunde dintre liderii politici europeni urmând probabil să impiedice orice potenţial acord.
Oficialii şi diplomaţii europeni şi-au redus aşteptările pentru un acord decisiv la summit-ul care va avea loc miercuri la Bruxelles, în pofida asigurărilor venite din direcţia Germaniei şi Franţei în ultimele săptămâni că UE va găsi, până la sfârşitul acestei luni, o soluţie completă pentru criza datoriilor de stat care tulbură de doi ani pieţele financiare şi economiile europene.
Liderii europeni au convenit că sectorul bancar are nevoie de o injecţie de capital de circa 110 miliarde euro pentru a rezista unui potenţial faliment al Greciei şi efectului de contagiune al acestui eveniment, însă celelalte două componente critice ale unui program anticriză credibil şi decisiv, respectiv consolidarea şi utilizarea Fondului European de Stabilitate Financiară şi reducerea datoriilor Greciei către bănci şi ceilalţi deţinători privaţi de obligaţiuni, sunt încă neclare şi provoacă divergenţe şi tensiuni între puterile politice din Europa.
Guvernele europene iau în calcul două metode de consolidare şi utilizare a Fondului de Stabilitate. Cea care are cele mai mari şanse să fie adoptată este folosirea mecanismului pentru a oferi garanţii investitorilor în obligaţiuni de stat din zona euro. Cealaltă opţiune presupune alocarea unei porţiuni a capacităţii fondului pentru crearea unui vehicol investiţional special care ar atrage bani de la fonduri suverane (vizând astfel marile economii emergente, precum China sau Brazilia) şi de la alţi investitori, folosind sumele astfel obţinute pentru a cumpăra obligaţiuni. S-ar putea ajunge de asemenea la un consens care să combine cele două posibilităţi, notează Reuters.
Speranţele şi încrederea pieţelor financiare atârnă de summit-ul de miercuri, care va începe la ora 15:00 GMT (18 ora României) cu o reuniune a celor 27 de lideri europeni (şefi de stat şi de guvern), urmată la ora 17:30 GMT de întâlnirea şefilor de stat din zona euro.
Pieţele speră ca întâlnirile la nivel înalt de miercuri să se încheie cu cifre detaliate privind planul de combatere a crizei, însă surse oficiale susţin că şansele unui deznodământ clar şi răspicat sunt puţin probabile.