Ploile torenţiale au făcut prăpăd la Craiova în cursul zilei de sâmbătă 2 iulie. O furtună, adusă de un cod roșu de vijelii și ploi torențiale, a umplut străzile orașului de apă. Șoferii și trecătorii s-au trezit, brusc, în mijlocul șuvoaielor.
Multe autoturisme au fost înghiţite de ape, zeci de copaci au fost doborâţi la pământ, iar acoperișurile au fost smulse de vântul puternic și au făcut praf mai multe mașini. Pagubele sunt însemnate.
Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, recunoaşte că pagubele produse de capriciile vremii sunt uriaşe, iar reprezentanţii primăriei şi ISU lucrează la foc automat pentru decongestionarea căilor de acces blocate.
„Sunt schimbări climatice. Nu mai avem climă temperat continentală. Toate ploile au peste 50 de litri, în condiţiile în care toate sistemele de canalizare sunt proiectate de la 25 de litri pe metrul pătrat. Când vin ploi de peste 50 de litri, nu fac faţă.
A fost o vijelie de proporţii epice! Ce am văzut pe teren nu credeam că se poate. Acoperişuri smulse de vânt şi duse la 200 de metri distanţă, unele dintrele au intrat chiar în alte blocuri, în ferestrele oamenilor. Sunt persoane zgâriate de cioburi, sunt stălpi de electricitate rupţi de la jumătate. Foarte mulţi copaci care au căzut, copaci sănătoşi, nu doar cei care erau bătrâni.
Ceva foarte greu de povestit! Oamenii sunt disperaţi pentrucă aşteaptă despăgubiri. Majoritatea o să se îndrepte împotriva asociaţiilor de proprietari care au lucrat la acoperişuri fără să aibă autorizaţie de construire. Din păcate, asta se întâmplă. Dăm amenzi de câţiva ani de zile pentru aceste chestiuni şi lumea zice că suntem noi răi, cei din Primărie.
Sunt zeci de maşini avariate. Trebuie să vedeţi imaginile care să înţelegeţi proproţiile furtunii care a fost azi la Craiova. Suntem în cartiere. Ajutăm toate echipajele să descongestioneze căile de acces. Am avut foarte multe străzi blocate pe de-a întregul, altele parţiale. Despre parcări nu mai vorbesc.
Lucrează toată lumea la foc automat. ISU ne dă o mână de ajutor în zonele în care au căzut copaci pe maşinile oamenilor. Suntem în dispozitiv de luptă. Probabil că va mai dura cel puţin două zile până când vom reuşi să descongestionăm toate căile de acces„, a declarat Olguta Vasilescu la Romania TV