Leonardo da Vinci a pictat două tablouri „Mona Lisa”, potrivit noilor dovezi FOTO

Celebrul tablou "Mona Lisa" are o soră mai mare: experţii spun că există, într-adevăr, o versiune originală a picturii.
Cristina Dinu
13 feb. 2013, 21:05
Leonardo da Vinci a pictat două tablouri

Mona Lisa Isleworth, care înfăţişează o femeie mai tânără decât în tabloul binecunoscut, ar fi, de fapt, prima încercare a lui Leonardo da Vinci.

Mona Lisa expusă la Luvru de trei secole a fost privită mult timp drept singura pictată de maestrul italian, deşi au existat mai multe copii ale sale. Testele arată acum, însă, că un portret din secolul 15, înfăţişând o Mona Lisa tânără, este pictată tot de Leonardo da Vinci.

Testele au fost făcute de un specialist în „geometrie sacră” şi de Institutul de Tehnologie din Zurich, Elveţia.

Când a fost arătat tabloul, în luna septembrie 2012, unii experţi nu au crezut că este tot opera lui da Vinci. Ceilalţi au susţinut însă că îi aparţine maestrului şi au cerut mai multe teste.

Fundaţia Mona Lisa a anunţat miercuri că testele au dovedit că este o nouă Mona Lisa a lui da Vinci.

Expertul italian în geometri Alfonso Rubino spune că portretul Mona Lisei Isleworth – denumită astfel după o suburbie din Londra unde a fost ţinut de un pasionat de artă până acum 80-90 de ani – se potriveşte geometriei lui Leonardo.

Institutul din Zurich a făcut o datare cu carbon a tabloului, aflând că acesta a fost pictat între anii 1410-1455. Leonardo da Vinci a trăit în perioada 1452 – 1519.

Mona Lisa Isleworth a fost descoperită de britanicul Hugh Blaker într-o casă englezească, în 1913.

Documentele arată că nobilul din Florenţa Francesco del Giacondo i-a cerut lui Leonardo să îi picteze portretul soţiei sale, Lisa. Acesta i-a fost livrat lui del Giacondo înainte de a fi terminat, înainte ca Leonardo să plece în Franţa. Din casa Giacondo, portretul a ajuns în Anglia după ce ar fi fost cumpărat de un aristocrat britanic.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Un scenariu horror pentru șoferi. Cum rezolvă o mare criză
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!