Cum pot cere persoanele fizice intrarea în insolvenţă. Mai multe cereri la 6 luni decât în tot anul trecut, anunţă ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) - singura instituţie din România care se ocupă cu instrumentarea cazurilor de insolvenţă a persoanelor fizice - a înregistrat în prima jumătate a acestui an un număr de cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă mai mare decât cel primit pe tot parcursul lui 2021.
Filip Stan
05 iul. 2022, 13:00
Cum pot cere persoanele fizice intrarea în insolvenţă. Mai multe cereri la 6 luni decât în tot anul trecut, anunţă ANPC

Potrivit unui comunicat remis marţi, în conformitate cu legea specifică acestui domeniu, ANPC consiliază cetăţenii aflaţi în imposibilitate de plată, pentru a alege procedura adecvată care poate să soluţioneze impasul financiar în care se află.

„Insolvenţa este definită ca fiind acea situaţie în care o persoană fizică nu mai dispune de banii necesari pentru a-şi achita datoriile (rate bancare, impozite, restanţe la asociaţiile de proprietari) şi înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile”, se menţionează în comunicat.

Angajaţii Direcţiei de Insolvenţă, din cadrul ANPC, oferă consultanţă gratuită persoanelor care îndeplinesc această condiţie de bază şi îi consiliază cu privire la procedura cea mai potrivită, în conformitate cu situaţia în care aceştia se regăsesc: procedura pe baza planului de rambursare, procedura prin lichidare de active, procedura simplificată de insolvenţă.

Citeşte şi: Cea mai căutată meserie a momentului. Salariile ajung la 3000 de euro şi nu trebuie să ai diplomă de BAC

Conform Agerpres, fiecare dintre aceste tipuri de insolvenţă vine în avantajul debitorilor, dat fiind că, pe parcursul derulării acestor proceduri, există o protecţie faţă de creditori materializată prin următoarele aspecte: sunt suspendate executările silite asupra bunurilor şi veniturilor, este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităţilor şi este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislaţiei în vigoare (coşul minim de cumpărături).

Astfel, ANPC îndeamnă cetăţenii care se confruntă cu astfel de dificultăţi financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza judeţului de domiciliu pentru identificarea unei soluţii a situaţiei şi să consulte informaţiil, pe această temă de pe site-ul instituţiei, https://anpc.ro/ce-este-insolventa-persoanelor-fizice/

Citeşte şi: ALOCAŢII 2022. Cum poţi obţine bani de la UE pentru copilul tău, ce este alocaţia europeană

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy