Klaus Iohannis, avertisment pentru români despre criza economică. „E important să ne pregătim pentru aceste vremuri complicate”

Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat, marţi, că România traversează "vremuri complicate", iar Guvernul trebuie să ia în continuare măsuri în sprijinul populaţiei vulnerabile deoarece "criza energetică nu s-a terminat".
Filip Stan
05 iul. 2022, 18:17
Klaus Iohannis, avertisment pentru români despre criza economică.

Klaus Iohannis a reacţionat după ce a fost întrebat în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Cotroceni care sunt scenariile și măsurile pe care le ia în considerare în condiţiile în care tot mai mulţi specialişti vorbesc despre o iminentă criză economică.

„Nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate. Am avut criza economică din 2009 – 2010, unde s-a încercat în plan european să se combată criza prin austeritate. Nu accept un nou experiment de acest tip cu România. Planul pe care îl avem e cel prezentat de Guvernul României. Un plan care până acum a funcționat foarte bine. Guvernul alocă bani suficienți pentru investiții.

Guvernul a reușit să vină cu pachete de sprijin succesive pentru a ajuta populația vulnerabilă să treacă mai ușor de șocul creșterii prețurilor. Ele vor continua, vom avea în continuare investiții în infrastructură și economie, dar și pachete de sprijin unde e nevoie. Situația e complexă. Criza energetică nu s-a terminat. E important să ne pregătim pentru aceste vremuri complicate”, a declarat preşedintele României.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, anunţuri importante pentru români de la Cotroceni: România e mai bine apărată de NATO – LIVE TEXT

Klaus Iohannis „Aceste crize au fost generate de Rusia”

„Aceste crize nu au fost generate de noi, în speţă de Rusia care a atacat Ucraina şi a provocat criza energetică şi celelalte crize.

Mi-aș fi dorit să am numai vești pozitive, însă aceste crize nu au fost generate de noi, ci de alții, în speță de Rusia care a atacat Ucraina și a provocat criza energetică și toate celelalte crize. Trebuie să avem răbdare și Guvernul să ia măsurile cele mai înțelepte”, a adăugat Iohannis.

Citeşte şi: Europa de Vest, lovită de cea mai cruntă secetă din ultimii 1.200 de ani. În trei decenii există riscul să dispară viţa de vie din Spania şi Portugalia

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu 2 camere la doar 20.000 de euro. Se vinde complet mobilat, are 3 balcoane, vedere panoramică asupra munților, iar în apropiere ai magazine și un parc
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Cine își serbează onomastica de Florii. Lista completă a numelor și semnificația lor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Mâncarea vedetă a postului. Fasolea bătută cu ardei copți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii