Sorin Oprescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu este de acord cu unele prevederi din proiectul de modificare a noii Legi a taximetriei şi că lipsesc reguli care ar fi necesare.
„Calitatea şi siguranţa transportului de taxi sunt grav afectate astăzi. Mai mult decât atât, situaţia pe care v-o semnalez e generatoare de evaziune fiscală. Problemele reale semnalate de noi, cele care afectează grav buna desfăşurare a activităţii de taxi în Bucureşti, iar în unele cazuri chiar legalitatea acestor acţiuni au fost excluse din prevederile noului proiect. Ba mai mult, s-a încercat legalizarea unor abuzuri”, a declarat Sorin Oprescu.
Primăria Capitalei Bucureşti nu este de acord cu propunerea ca un număr de taxiuri din judeţul Ilfov să opereze permanent în Bucureşti.
Edilul şef a a subliniat că, în prezent, în Bucureşti, operează un număr de 1.600 de taxiuri din Ilfov, acest lucru fiind considerat un abuz care realizează o concurenţă neloială celor care îşi desfăşoare activitatea în localitatea în care sunt autorizaţi, adică în Bucureşti.
Potrivit primarului general, în prezent, în Capitală, sunt aproximativ 8.500 de autorizaţii de taxi valabile din anul 2010. „Legea spune că se pot acorda patru autorizaţii de taxi la 1.000 de locuitori. Există un număr mare de bucureşteni care în perioada de criză neavând altă sursă de venit vor să presteze activitatea de taximetrie”, a mai spus Oprescu, arătând că atâta timp cât nu va fi reglementată funcţionarea taxiurilor din judeţul Ilfov nu poate rezolva problema celor care îşi doresc să se autorizeze ca taximetrişti în Bucureşti.
Totodată, primarul Capitalei a mai arătat că municipalitatea este împotriva „închirierii autorizaţiilor de taximetrie„, precizând că este imperios necesar ca leguitorul să elimine din lege prevederile „care creează premisele sclaviei în taximetrie”.
„Închirierea autorizaţiilor de taximetrie şi transferul de la unul la altul al acestora face ca niciodată o autorizaţie să nu mai devină liberă, ceea ce duce la fenomenul sclaviei în taximetrie”, a arătat edilul şef, explicând că toate procedurile prin care taximetriştilor le sunt cerute sume la sfârşitul zilei pentru păstrarea autorizaţiilor sunt nelegale.
„Oamenii aceştia sunt manipulaţi de cei care deţin, din urmă, zeci de autorizaţii. Da, este sclavie în taximetrie, pentru că dacă şoferii nu aduc la sfârşitul zilei o anumită sumă de bani, întotdeauna se găseşte cineva să-i înlocuiască”, a mai spus Oprescu.
În ceea ce priveşte tariful de taxi, „limita de sus, maximă este dată prin votul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi anume 3,5„.
Totodată, primarul Capitalei a mai arătat că noua Lege a taximetriei ar trebui să prevadă doar posibilitatea ca firmele de taxi să lucreze cu conducători auto atestaţi profesional şi numai pe bază de contract de muncă, nu ca în prezent pe bază de contract de prestări servicii sau contracte de asociere în participaţiune.
„Pentru creşterea siguranţei circulaţiei şi respectarea legislaţiei muncii, am cerut ca programul de lucru al taximetriştilor să fie de maxim opt ore pe zi, cu menţiunea că această condiţie trebuie să fie înscrisă obligatoriu în contractul de muncă, deoarece, în prezent, unii lucrează mai mult de opt ore, iar patronii le trec în cartea de muncă doar două ore”, a mai spus Oprescu, arătând că în aceste cazuri taxele la stat nu sunt plătite la valoarea lor adevărată, iar în momentul când aceşti oameni vor ajunge la pensie nu vor putea beneficia de pensii pe măsura activităţii prestate.